Bănci

Marile bănci europene au avut anul trecut profituri record de peste 100 de miliarde de euro

bani investitii euro
Foto: iStock

Pentru prima dată în istorie, cele mai mari bănci din Europa au avut anul trecut profituri cumulate de peste 100 de miliarde de euro (108 miliarde de dolari), în contextul în care impulsul dat de dobânzile crescute de Banca Centrală Europeană (BCE) le-a permis băncilor comerciale să genereze rezultate record, transmite Bloomberg.

Profitul net combinat al celor mai mari 20 de bănci din Europa continentală, care au raportat până acum rezultatele pentru anul 2023, a urcat până la 103 miliarde de euro, de la 78 de miliarde de euro în 2022. În plus, trei sferturi din băncile din grupul analizat au înregistrat anul trecut cele mai mari profituri din istoria lor, arată datele Bloomberg.

Creşterea profitabilităţii a permis băncilor să majoreze recompensele acordate investitorilor şi de asemenea a impulsionat şi cotaţia acţiunilor lor, un index bursier care regrupează acţiunilor băncilor a înregistrat anul trecut un avans de aproximativ 20%. Chiar dacă creşterea semnificativă a profiturilor va fi dificil de repetat în acest an, multe bănci sunt optimiste că creşterea veniturilor din comisioane le va permite să continue să îşi crească rezultatul final.

Grupul de bănci analizat de Bloomberg nu include gigantul banca elveţian UBS Group AG, al cărui profit a urcat până la 29 de miliarde de dolari anul trecut, pe fondul preluării rivalului Credit Suisse. Credit Suisse.

Cele mai recente știri

To Top