Marota investițiilor

Aproape două milioane de euro, prețul unui bazin inaugurat într-o comună unde nu există canalizare. Este suficient să auzi asta și realizezi că acolo e ceva nelalocul lui. Dacă mai afli că este o comună cu un pic peste 1.500 de locuitori, cei mai mulți în vârstă, și cu doar 150 de copii care merg la școală, îți dai seama că nimeni nu s-a gândit o clipă la eficiența investiției. Iar dacă mai sapi și vezi că veniturile comunei sunt mai mici decât cheltuielile, în timp ce costurile anuale de întreținere ale bazinului s-ar ridica la cel puțin 100.000 de lei, îți dai seama că cineva chiar îi ia pe contribuabilii români de fraieri. Se mai întâmplă accidente, ați spune. Ei bine, acest caz nu este unic. Ba chiar se poate și mult mai rău. În ultimii 15 ani, doar Compania Națională de Investiții (CNI) a construit câteva zeci de bazine, iar unele dintre acestea nu au fost date niciodată în folosință. Măcar aici, în această comună mică și săracă, câțiva copii vor avea șansa să învețe să înoate. Da, sunt niște lecții extrem de scumpe, dar, cine știe, poate acolo se formează un viitor campion. S-a cheltuit nejustificat, dar măcar rămâne o speranță. Pe același tipar sunt multe din investițiile locale: nu se ia în calcul raportul dintre costuri și beneficii, e suficient ca cineva să ceară și… primește! CNI se laudă că în perioada 2022 – 2024 a finalizat nu mai puțin de 210 săli de sport, 49 de complexuri sportive și 16 bazine de înot. Mai mult, ar fi în derulare 386 de obiective de investiții în infrastructura sportivă în valoare totală de un miliard de euro. Știm că e nevoie de investiții în sport, dar nu putem să nu ne întrebăm câte lucruri din cele care s-au făcut și se vor mai face sunt doar o risipă de resurse. Sau, mai rău, un mod de a sifona banul public. Iar, dacă tot vorbim de asta, nu e corect să luăm în colimator doar proiectele CNI, lucrurile stau cam la fel și în cazul programului Anghel Saligny sau în cazul PNDL. Nici nu are sens să plecăm de la investițiile locale în alte zone și, de exemplu, să ne întrebăm de ce construim cele mai scumpe autostrăzi din Europa. Cheltuieli fără discernământ se fac peste tot, de la agricultură la energie, de la transporturi la mediu. Asta pentru că statului îi lipsesc două elemente esențiale: capacitatea de a evalua oportunitatea investiției și instrumentele de a verifica și controla eficient implementarea acesteia. Cu alte cuvinte, dacă ar fi funcționat în mediul privat, statul român ar fi dat de mult timp faliment. Prin urmare, dacă îi auziți pe unii că se laudă cu investițiile, e important să vă întrebați care e costul și cine beneficiază de ele. Nu de alta, dar o mică parte din bani îi plătim noi, în timp ce marea parte a datoriei rămâne pe umerii copiilor și nepoților noștri. Asta dacă vor mai rămâne în țară…