Analize

Mediul de afaceri suferă! Creștere alarmantă a numărului de firme care pun lacătul

Posted on

Foto: iStock

Sănătatea mediului de afaceri este unul dintre cele mai bune instrumente ale situației în care se află economia unei țări, iar în cazul României, lucrurile la acest capitol nu arată foarte bine. Datele de la Registrul Comerțului confirmă trendul alarmant de creștere a firmelor care pierd lupta și care aleg, în cele din urmă, să pună lacătul. Aceasta este o situație care s-a conturat și la nivelul anului 2022, dar care nu a reușit încă să atragă atenția autorităților, în vederea configurării unor măsuri care să reducă creșterea numărului de firme care suspendă activitatea. 

Potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele două luni din 2023 a fost de 3.123, în creștere cu 26,69% comparativ cu perioada similară din 2022. Pentru a ne da seama cât de gravă este situația este suficient să ne uităm în două dintre cele mai importante centre de afaceri din România, respectiv București și Cluj, acolo unde numărul de firme care și-au suspendat activitatea în primele două luni ale acestui an a crescut cu peste 75% față de perioada similară a anului trecut. Astfel, numai în București și-au suspendat activitatea peste 400 de firme doar în primele două luni ale anului, iar în Cluj 184. 

În ceea ce privește numărul firmelor dizolvate, lucrurile stau și mai rău în termeni procentuali. Astfel, numărul firmelor dizolvate a crescut cu 35,56%, în primele două luni din 2023, până la 6.988, faţă de 5.155 în aceeaşi perioadă din 2022.  Pentru că este normal ca cifrele absolute să fie mai mari în Capitală, acolo unde și numărul total de firme este cel mai mare, ne vom uita mai degrabă la creșterile procentuale, acolo unde, din păcate, cu o creștere de aproape 60% față de perioada similară a anului trecut, tot Bucureștiul este campion și la capitolul dizolvări. 

Nu în ultimul rând, datele de la Registrul Comerțului arată că peste 11.000 de firme au fost radiate în primele două luni ale acestui an, procentual situația fiind aproximativ similară cu cea de anul trecut. 

Care sunt cele mai afectate domenii 

Atunci când vorbim despre evoluţia mediului de afaceri, e bine să ne uităm și la domeniile care sunt cele mai afectate, pentru a ne face o idee mai clară asupra situației firmelor din România. Astfel, în ceea ce privește suspendarea activității, cele mai multe firme care au pus lacătul în primele două luni sunt din zona retailului, unde avem peste 800 de firme care au decis să suspende activitatea. Asta înseamnă peste un sfert din totalul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele două luni. Procentual, însă, cea mai mare creștere o avem în domeniul IT, unde s-au înregistrat o dublare a numărului de firme care au suspendat activitatea. 

În ceea ce privește dizolvările, domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în primele două luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 1.948 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 23,29%. Ca procent din numărul total, acest domeniu este responsabil de peste un sfert din numărul de firme dizolvate. Situații nefericite găsim și în sectorul construcțiilor, unde s-au dizolvat peste 600 de firme în primele două luni ale acestui an. Aceleași două domenii sunt cap de listă și în ceea ce privește radierile. Nu mai puțin de 3.000 de firme din acest domeniu, în care intră și retailul dar și ce ține de vânzarea și repararea autovehiculelor, au fost radiate în primele două luni ale acestui an. De asemenea, conform datelor, peste 900 de firme din domeniul construcțiilor au fost radiate în lunile ianuarie și februarie ale lui 2023. 

Ce ar trebui făcut pentru sprijinirea mediului de afaceri 

Comentând evoluția din 2022 a mediului de afaceri, una pe care cifrele din primele două luni acestui an nu fac decât să o confirme, Florin Jianu, preşedinte Consiliului Naţional al IMM-urilor, a declarat că este nevoie de un ecosistem antreprenorial stabil economic şi legislativ, nemodificarea Codului Fiscal fiind o condiţie necesară pentru asigurarea predictibilităţii planurilor de afaceri. În plus, reprezentantul mediului de afaceri a precizat că este nevoie de programe guvernamentale pentru stimularea antreprenorilor. “Creşterea oficială a numărului de insolvenţe şi dizolvări în rândul companiilor, conform datelor ONRC (care relevă doar o parte din numărul real de companii închise şi care nu au înregistrat oficial încetarea activităţii) ne arată necesitatea introducerii unui nou program de stimulare a antreprenorilor de tipul România Start-up Revolution şi, complementar, introducerea de instrumente financiare adecvate pentru întreprinderile mature în scopul creşterii competitivităţii şi tranziţiei către noile tendinţe tehnologice,” a declarat Florin Jianu. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version