Tehnologie

Meta a prezentat casca Quest 3

Posted on

Foto: Meta

A treia generaţie a căştilor Quest prezentate de Meta face trecerea de la realitatea virtuală la realitatea mixtă şi pune accentul pe jocuri.

Meta a anunţat Quest 3, o cască care nu mai este doar de realitate virtuală, precum modelele anterioare, ci de realitate mixtă. În fapt, compania insinuează că, la 500 de dolari, aceasta este o alternativă accesibilă la Apple Vision Pro.

Trecerea la realitatea mixtă înseamnă că noua cască Meta nu se rezumă la generarea unor medii 3D, ci poate să suprapună elemente virtuale mediului real.

Quest 3 se bazează pe chipset-ul Snapdragon XR2 Gen 2 şi 8GB RAM, iar compania spune că performanţa grafică ar trebui să se dubleze.

Opţiunile de stocare încep de 128GB, dar, pentru 650 de dolari, pot ajunge şi 512GB, în vreme ce autonomia rămâne la acelaşi nivel, undeva între o oră şi jumătate şi trei ore.

Meta spune că Quest 3 are cele mai bune lentile pe care le-a pus vreodată pe o cască. Este vorba de câte o lentilă LCD de 2064 x 2208 pixeli pentru fiecare ochi. Câmpul vizual este de 110 grade pe orizontală şi 96 de grade pe verticală.

Pe partea frontală sunt plasate două camere color, cu o latenţă de doar 12 milisecunde.

Meta îţi poziţionează noua cască în primul rând ca un dispozitiv de jocuri, dar spune că este potrivit şi pentru fitness. Pe aceasta vor putea fi jucate titluri precum Roblox, Assassin’s Creed Nexus şi Asgard’s Wrath 2.

Quest 3 va inta pe piaţă pe 10 octombrie.

Cele mai citite știri

Exit mobile version