Tehnologie

Microsoft va vinde update-uri de securitate pentru Windows 10 utilizatorilor finali

Posted on

Foto: iStock

Pentru prima oară, după expirarea suportului pentru Windows 10, Microsoft le va oferi utilizatorilor care doresc să folosească în continuarea această versiune posibilitatea primirii contra costa a update-urilor de securitate.

După ce suportul oficial pentru Windows 10 va înceta, pe 14 octombrie 2025, Microsoft va lansa ceea ce numeşte Extended Security Updates pentru utilizatorii finali.

Dacă doresc, aceştia, vor putea să plătească anual pentru încă cel mult trei ani de update-uri de securitate dedicate sistemului de operare Windows 10.

Microsoft a vândut pâna acum update-uri de securitate pentru companii, fiind prima oară când face acelaşi lucru şi în cazul utilizatorilor finali.

Recent, Microsoft anunţa că-şi va revizui politica legată de Windows 10 şi că va implementa şi pe acest sistem de operare funcţiile de AI din seria Copilot.

Peste aproape doi ani, când suportul pentru Windows 10 va înceta, se vor împlini 10 ani de când acesta a fost lansat.

Microsoft nu a anunţat şi preţurile pe care utilizatorii interesaţi de update-urile de securitate pentru Windows 10 vor trebui să le plătească.

Cele mai citite știri

Exit mobile version