Energie
Mihai Constantin: Proiect de lege privind activitatea ELCEN, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat joi un proiect de lege în vederea continuării activităţii ELCEN ca serviciu public de alimentare cu energie termică în Bucureşti, după fuziunea cu Compania Municipală Termoelectrica, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
„Proiectul de lege conţine soluţii juridice cu impact asupra continuării activităţii ELCEN ca serviciu public de alimentare cu energie termică în Bucureşti, după fuziunea cu Compania Municipală Termoelectrica Bucureşti”, a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a explicat că, astfel, Guvernul vine cu o nouă măsură de sprijin, în contextul în care ELCEN a semnat miercuri un memorandum de înţelegere cu compania americană SAGE pentru realizarea unui studiu aprofundat de fezabilitate privind implementarea unui sistem de încălzire centralizat bazat pe energie geotermală de adâncime în Bucureşti.
„Proiectul de act normativ nu se limitează însă la situaţia ELCEN şi introduce o derogare de la Legea 325/2006, care particularizează prevederile privind delegarea gestiunii directe a serviciului public de alimentare cu energie electrică în sistem centralizat. Este un proiect de lege, aşadar va merge către Parlament pentru dezbatere şi aprobare şi ulterior intrare în vigoare”, a completat Constantin.