Milioane de vârstnici, prea puține servicii: România nu ține pasul cu îmbătrânirea

În timp ce dezbaterea publică se concentrează pe pensii, salarii și reducerea deficitului, o problemă structurală rămâne în plan secund: capacitatea statului de a asigura îngrijirea unei populații tot mai îmbătrânite. România cheltuiește de peste cinci ori mai puțin decât media OECD pentru îngrijirea de lungă durată, are un deficit major de personal specializat și concentrează o parte importantă a acestor cheltuieli în spitale. În spatele acestor indicatori se află o întrebare simplă, cu implicații pentru milioane de oameni: ce se întâmplă atunci când bătrânețea vine la pachet cu nevoia de ajutor permanent?

Dezbaterile din 3 și 4 noiembrie despre deficit, pensii și salariile din sectorul public readuc în prim-plan prioritățile bugetare ale României. La 30 octombrie, Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2026, menținând ținta de deficit cash la 6,2% din PIB. Au fost alocate suplimentar 3,47 miliarde de lei pentru plata pensiilor până la sfârșitul anului și aproximativ 3,22 miliarde de lei pentru Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Bugetele autorităților locale au primit, la rândul lor, aproximativ 2,81 miliarde de lei, din care 53,5 milioane pentru îngrijirea vârstnicilor și indemnizațiile îngrijitorilor informali, respectiv 12,8 milioane pentru căminele destinate persoanelor vârstnice.

Aceste alocări răspund unor nevoi imediate. În paralel, rămâne de construit un sistem capabil să gestioneze schimbările demografice ale următoarelor decenii. Asta înseamnă servicii de îngrijire la domiciliu, centre de zi, echipe comunitare, personal specializat și locuri în centre rezidențiale. Înseamnă și o strategie prin care aceste servicii să fie disponibile în mod real, indiferent de localitatea în care trăiește o persoană.

O schimbare demografică pentru care sistemul nu este pregătit

La 1 ianuarie 2026, persoanele de 65 de ani și peste reprezentau aproximativ 20,5% din populația rezidentă a României, adică aproape 3,9 milioane de oameni. Indicele de îmbătrânire demografică ajunsese la 135,9 persoane vârstnice la 100 de copii, iar proiecțiile OECD indică o creștere a ponderii populației de peste 65 de ani până la aproximativ 31% în 2050.

Această evoluție va modifica profund cererea de servicii medicale și sociale. Mai mulți oameni vor avea nevoie de sprijin pentru activitățile zilnice, de recuperare după afecțiuni, de supraveghere și de îngrijire pe termen lung. Pentru unii, câteva ore de ajutor la domiciliu pot însemna posibilitatea de a continua să trăiască independent. Pentru alții, accesul la un serviciu rezidențial poate deveni esențial pentru siguranța lor.

Aproximativ 1,35 milioane de vârstnici locuiau singuri, potrivit estimării Fundației Regale Margareta a României pentru 2025, citată în Barometrul ABC „Bătrânii singuri – Drama nevăzută a României”. Datele Kantar incluse în aceeași analiză arată că 29% dintre seniorii din mediul urban declară că nu își au copiii aproape. Aceste cifre adaugă o dimensiune importantă schimbării demografice: tot mai mulți oameni ajung la vârste înaintate în condițiile unei rețele de sprijin familial aflate la distanță.

Potrivit OECD, România aloca în 2023 doar 0,3% din PIB pentru îngrijirea de lungă durată, comparativ cu o medie de 1,7% în țările organizației. Diferența se regăsește și în capacitatea sistemului: aproximativ un lucrător formal de îngrijire la 100 de persoane de 65 de ani și peste, față de cinci în media OECD, respectiv 17 paturi de îngrijire de lungă durată la 1.000 de vârstnici, față de 41.

Indicatorii descriu un deficit simultan de finanțare, personal și infrastructură. Ei arată cât de limitată este capacitatea sistemului de a răspunde unei nevoi care va crește constant.

Un sistem care concentrează îngrijirea în spitale

Unul dintre cei mai relevanți indicatori este distribuția cheltuielilor. În România, 43% din cheltuielile pentru îngrijirea de lungă durată erau asociate spitalelor, în timp ce media OECD era de 9%.

Comparația indică o concentrare a resurselor în sistemul spitalicesc, în condițiile în care îngrijirea pe termen lung are nevoie de servicii specializate și continue în comunitate. Spitalul are un rol esențial în tratarea bolilor acute, însă recuperarea și sprijinul de după externare necesită o rețea de servicii care să poată continua îngrijirea.

Atunci când această rețea lipsește, consecințele se văd în parcursul pacienților: recuperări mai dificile, internări repetate și dificultăți în revenirea la viața de zi cu zi. Pentru un vârstnic, câteva săptămâni fără sprijin adecvat pot însemna pierderea unei părți importante din autonomia pe care o avea înainte de internare.

Datele OECD arată că, în 2023, aproximativ 400.000 de persoane au beneficiat de servicii de îngrijire la domiciliu în România, dintre care circa 192.000 aveau 65 de ani și peste. În același timp, aproximativ 36.900 de persoane beneficiau de îngrijire în instituții rezidențiale, potrivit datelor pentru 2022.

Îngrijirea la domiciliu și cea rezidențială sunt componente ale unei rețele care trebuie să ofere soluții diferite în funcție de nevoile fiecărei persoane. În România, capacitatea redusă a ambelor tipuri de servicii și distribuția lor inegală lasă numeroase comunități cu opțiuni limitate.

Accesibilitatea financiară complică și mai mult situația. În scenariul modelat de OECD pentru 2025, costul rămas în sarcina unei persoane cu venit median, care are nevoie de un nivel moderat de îngrijire la domiciliu, ajunge la echivalentul a 103% din venitul său median, chiar și după sprijinul public estimat. Este o simulare, nu o factură medie observată, dar ilustrează dificultatea de a construi un sistem în care serviciile să fie accesibile și persoanelor cu venituri obișnuite.

Deficit de personal și servicii insuficient dezvoltate

Finanțarea este doar una dintre condițiile dezvoltării sistemului. Îngrijirea de lungă durată presupune personal calificat, servicii disponibile local, standarde de calitate și cooperare între instituțiile responsabile de sănătate și asistență socială.

Raportul dintre personalul de îngrijire din România și cel din țările OECD arată amploarea deficitului de resurse umane. Dezvoltarea serviciilor presupune formarea și recrutarea de lucrători, condiții de muncă sustenabile și mecanisme prin care personalul să poată activa și în comunitățile mai mici.

Problema are și o dimensiune teritorială. Accesul la servicii diferă în funcție de localitate, iar comunitățile rurale sunt deosebit de expuse lipsei de furnizori, personal și infrastructură. Pentru o persoană în vârstă care trăiește într-o comună fără servicii de îngrijire, distanța până la cel mai apropiat centru poate face diferența între accesul la sprijin și absența lui.

Un sistem național funcțional are nevoie de servicii accesibile în toate regiunile, inclusiv în localitățile mici, unde capacitatea administrativă și financiară a autorităților locale este adesea limitată.

Strategia există. Implementarea trebuie măsurată

România are o Strategie națională privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânirea activă pentru perioada 2023–2030, aprobată prin HG 1.492/2022. Documentul oferă un cadru de acțiune, iar progresul depinde de transformarea obiectivelor în servicii efective și accesibile.

Pentru a evalua rezultatele, ar trebui urmărite date concrete: numărul beneficiarilor, orele de îngrijire la domiciliu furnizate, timpul de așteptare, acoperirea localităților rurale, numărul lucrătorilor disponibili și ponderea costurilor suportate direct de beneficiari. Acești indicatori ar permite evaluarea periodică a finanțării și a capacității serviciilor de a răspunde nevoilor populației.

Barometrul „Bătrânii singuri – Drama nevăzută a României”, publicat în septembrie 2026 de Alianța Binelui Comun, atrage atenția și asupra dimensiunii sociale a acestei transformări. Datele Kantar incluse în analiză arată că trei din cinci seniori din mediul urban se confruntă cu singurătatea. Un sfert dintre respondenți vorbesc cu cel mult o persoană într-o lună, iar o treime declară că beneficiază de foarte puțin sprijin moral și practic.

Barometrul propune identificarea timpurie a persoanelor vulnerabile, extinderea serviciilor mobile și de proximitate și dezvoltarea unui sistem de monitorizare a conectării și autonomiei persoanelor vârstnice. În același sens, ABC propune un Indice al Conectării și Autonomiei Vârstnicilor, care ar permite urmărirea anuală a situației la nivel național și județean. Un astfel de instrument ar putea completa indicatorii administrativi despre numărul de servicii și beneficiari cu informații despre izolarea socială, accesul la sprijin și capacitatea persoanelor vârstnice de a-și păstra autonomia.

Sunt direcții care presupun coordonare între autoritățile locale, serviciile sociale, medicii de familie și sistemul sanitar, alături de finanțare care să asigure continuitatea serviciilor.

Îmbătrânirea populației trebuie să intre în calculul bugetar

Într-o perioadă în care Guvernul caută să reducă deficitul și să prioritizeze cheltuielile, îngrijirea de lungă durată riscă să rămână o temă secundară, fragmentată între bugetele sănătății și asistenței sociale. România are deja un decalaj important față de statele OECD în privința finanțării, infrastructurii și personalului.

Discuția despre sustenabilitatea pensiilor trebuie completată cu o analiză a întregului impact bugetar al îmbătrânirii demografice. O populație mai vârstnică presupune o cerere în creștere pentru servicii medicale și sociale, personal specializat și structuri care să asigure îngrijire continuă, inclusiv după externarea din spital.

Pentru milioane de oameni, aceste servicii vor determina dacă bătrânețea poate fi trăită cu siguranță, autonomie și demnitate. O vizită la medic, o masă pregătită, câteva ore de ajutor sau posibilitatea de a reveni acasă după o internare pot părea lucruri mărunte în dezbaterea bugetară. Pentru persoana care depinde de ele, sunt esențiale.

Îmbătrânirea populației este o schimbare demografică previzibilă, care impune adaptarea sistemului public și transformarea strategiilor și alocărilor bugetare într-o rețea funcțională de servicii, capabilă să le ofere oamenilor sprijinul necesar atunci când au nevoie de el.