Energie

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

Posted on

Foto: iStock

Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii potrivit cărora reprezentantul ministerului s-a abţinut de la vot, miercuri, la discutarea proiectului în Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica.

”Pct. 2 de pe ordinea de zi a AGOA şi pct. 4-11 de pe ordinea de zi a AGEA din data de 17.04.2024, organizate de Societatea Naţională Nuclearelectrica, vor fi repuse pe ordinea de zi in cadrul unor şedinţe ulterioare cu respectarea strategiei de dezvoltare a proiectului. Avem nevoie de o viziune calibrată şi integrată asupra proiectului, care va intra, în perioada următoare, în a doua etapă de dezvoltare”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Ministerului Energiei.

Aceştia au precizat că susţin ”proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României”.

”În acest scop, pentru a asigura succesul proiectului pe termen lung, Ministerul Energiei, în calitate de acţionar majoritar, a susţinut necesitatea completării din partea conducerii executive şi neexecutive a unor aspecte care ţin strict de structura etapelor care urmăresc dezvoltarea proiectului. România are şansa să fie lider în sectorul nuclear civil european şi global, inclusiv prin prisma noilor tehnologii ale reactoarelor modulare de mici dimensiuni (proiectul de la Doiceşti) şi a reactoarelor de generaţie IV (proiectul ALFRED). Ministerul Energiei va continua să sprijine activ acest efort”, au mai transmis oficialii ministerului.

Reacţia vine după acuzaţii potrivit cărora reprezentantul Ministerului Energiei, acţionar majoritar al Nuclearelectrica, s-a abţinut, miercuri, la votarea proiectului în cadrul Adunarea Generală a Acţionarilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version