Energie

Ministerul Energiei va iniţia proiecte de acte normative pentru accelerarea investiţiilor Hidroelectrica

Posted on

Ministerul Energiei va iniţia, în perioada următoare, mai multe proiecte de acte normative care vizează accelerarea proiectelor investiţionale ale Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al instituţiei transmis marţi AGERPRES.

Ministrul de resort, Sebastian Burduja, a participat la o întâlnire de lucru la sediul central al companiei, eveniment la care au fost prezenţi directorul general al Hidroelectrica, Borbely Karoly, directorul de dezvoltare al companiei, Bogdan Nicolae Badea, şi secretarul de stat responsabil de proiectele de investiţii ale Hidroelectrica, Marius Negru.

În cadrul şedinţei de marţi s-au discutat direcţiile principale şi viitorul proiectelor hidroenergetice cheie ale României şi s-a pus accentul pe accelerarea proiectelor majore, incluzând CHE Curtisoara, Amenajarea hidroenergetică Paşcani pe râul Siret, Amenajarea Bumbeşti-Jiu şi Amenajarea hidroenergetică Răstoliţa.

„Proiectele noastre hidroenergetice nu sunt doar investiţii în infrastructură, ci şi în viitorul sigur şi sustenabil al ţării. Hidroelectrica este mai mult decât o companie de succes, cea mai performantă listare din ultimul an la nivel global; este un simbol al inovării şi al angajamentului nostru pentru un viitor verde. Am trasat ferm o prioritate: investiţii, investiţii, investiţii”, a declarat ministrul Energiei.

În plus, Burduja a definit o serie de obiective pentru creşterea portofoliului investiţional al Hidroelectrica în domeniul energiei regenerabile, reafirmând sprijinul total şi necondiţionat pentru dezvoltarea acestei companii de stat.

Potrivit comunicatului citat, se va pune un accent deosebit pe inovare şi surse multiple de energie regenerabilă, care să asigure eficienţă şi sustenabilitate pe termen lung.

Cele mai citite știri

Exit mobile version