Actualitate
Ministerul Finanţelor: 1,3 mil. de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice în ianuarie 2024
Datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF) arată că numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2024, de 1.291.792, cu doar 767 mai puţine comparativ cu decembrie 2023.
Din totalul celor 826.575 de angajaţi din administraţia publică centrală (64% din numărul total de posturi ocupate în instituţiile şi autorităţile publice), 608.605 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (+453 angajaţi, comparativ cu decembrie 2023).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 302.380 (302.040 în decembrie 2023), Ministerul Afacerilor Interne – 123.451 (123.808 la finele anului trecut), Ministerul Apărării Naţionale – 74.036 (72.658 în decembrie 2023), Ministerul Finanţelor – 24.829 (24.879 în decembrie 2023) şi Ministerul Sănătăţii -18.240 (18.295 în decembrie 2023).
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.267 de posturi (-12 faţă de decembrie 2023), în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.503 (+617), în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 164.299 de posturi ocupate (-1.876).
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în ianuarie anul curent,465.217 de persoane (+51), dintre care 284.813 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (-252) şi 180.404 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (+303).