Actualitate

Ministerul Finanţelor: 7,34 miliarde lei investiţi în sectoare cheie din economia românească în ultimii 9 ani

Posted on

Foto: iStock

Peste 7,34 miliarde lei au fost investiţi în sectoare cheie din economia românească şi peste 25.000 de noi locuri de muncă au fost create în cei peste 9 ani de la demararea schemei de ajutor de stat privind stimularea investiţiilor cu impact major în economie, a anunţat joi Ministerul Finanţelor (MF).

„Scopul acestei iniţiative a Guvernului a fost stimularea sectoarelor care sunt fundamentale pentru dezvoltarea durabilă şi creşterea competitivităţii pe plan internaţional. Rezultatele iniţiativei au fost remarcabile: vorbim de o schemă de ajutor de stat care a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării şi rezilienţei economiei. Am asistat la creşterea producţiei în numeroase sectoare, la dezvoltarea tehnologică şi la crearea de noi locuri de muncă. În continuare, ne angajăm să continuăm cu alte demersuri similare prin care să sprijinim sectoarele vitale ale economiei”, a transmis ministrul de resort, Marcel Boloş.

Instituţia a finalizat analiza Cererilor de acord pentru finanţare depuse în baza Hotărârii Guvernului nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, iar bugetul total alocat schemei a fost epuizat.

Obiectivul schemei de ajutor de stat, instituite prin H.G. nr.807/2014, a fost acela de a sprijini realizarea investiţiilor de mare anvergură, care vor contribui la dezvoltarea regională, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf.

Astfel, în peste 9 ani de la demararea schemei de ajutor de stat, 174 de proiecte de investiţii au primit granturi de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale şi necorporale, precum şi cele legate de închirierea construcţiilor aferente investiţiei iniţiale.

Potrivit bilanţului transmis de MF, numărul total de cereri de acord pentru finanţare depuse în perioada 2014-2023 pe schema de ajutor de stat 807/2014 a fost de 624, iar valoarea totală a proiectelor de investiţii pentru care s-a emis acord pentru finanţare se ridică la 19,82 miliarde de lei (echivalentul a 4.119,05 milioane euro).

De asemenea, valoarea totală a ajutorului de stat aprobat a depăşit 7,34 miliarde de lei (echivalentul a 1.522,74 milioane euro); numărul de noi locuri de muncă create ca urmare a implementării proiectelor de investiţii: 25.038; valoarea contribuţiilor la bugetul de stat: 9,27 miliarde lei (echivalentul a 1.919,43 milioane euro).

Principalele sectoare de activitate susţinute cu ajutor de stat au fost: industria auto, industria produselor electrocasnice, industria aeronautică, industria alimentară, industria materialelor de construcţii, producţia de maşini şi utilaje, servicii medicale, turism.

MF precizează că din totalul proiectelor de investiţii susţinute cu ajutor de stat, 47% sunt implementate de societăţi cu capital românesc, iar 53% de societăţi cu capital străin.

Totodată, în urma finalizării procesului de selecţie a cererilor de finanţare depuse în perioada 15 iunie – 26 iulie 2022, Ministerul Finanţelor a emis acorduri pentru finanţarea a 21 de proiecte de investiţii în valoare de 6,44 miliarde lei, iar valoarea ajutorului de stat aprobat este de peste 2,34 miliarde lei. Proiectele vor crea 4.407 de noi locuri de muncă şi vor avea contribuţii la bugetul de stat în valoare de 3,18 miliarde lei.

„Sesiunea a suscitat un interes crescut din partea investitorilor, fiind depuse 193 de cereri de finanţare, în valoare totală de 16,94 miliarde lei, ajutorul de stat total solicitat fiind în valoare de 6,42 miliarde lei”, susţin reprezentanţii de la Finanţe.

Potrivit sursei citate, analiza s-a efectuat în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, punctaj calculat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr.807/2014: valoarea investiţiei, tipul investiţiei iniţiale, locaţia realizării investiţiei, rentabilitatea cifrei de afaceri (în cazul întreprinderilor în activitate), valoarea capitalului subscris şi vărsat (în cazul întreprinderilor nou înfiinţate).

Cererile de acord pentru finanţare care nu au fost analizate ca urmare a epuizării bugetului alocat schemei vor fi restituite întreprinderilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version