Actualitate

Ministerul Finanţelor a atras, luni, peste 1,87 miliarde de lei de la bănci

bani
Foto: iStock

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,875 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Ministerul a împrumutat 1,147 miliarde de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 121 de luni şi un randament mediu de 6,90% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 700 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,550 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 105 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

De asemenea, MF a împrumutat 728,5 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 44 de luni, la un randament mediu de 6,49% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 700 de milioane de lei, iar băncile au subscris 738,5 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 105 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 855 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,855 miliarde de lei, este cu 1,61 miliarde lei mai mare faţă de cea care a fost programată în august, de 5,245 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Cele mai recente știri

To Top