Actualitate

Ministerul Finanțelor: România a alocat peste 10,85 miliarde de lei obținuți de pe piețele externe în proiecte verzi

Posted on

România a finalizat cu succes prima etapa de finanțare sustenabilă, obținând 10,85 miliarde de lei, echivalentul a 2,18 miliarde euro, din două emisiuni de obligațiuni verzi, ceea ce reprezintă un pas important spre atragerea de capital pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor (MF).

Instituția a publicat raportul oficial de alocare a fondurilor, primul de acest tip publicat până în prezent, care detaliază utilizarea sumelor obținute.

Astfel, din totalul sumei atrase, 9,85 miliarde de lei (1,98 miliarde euro) au fost atrași în februarie 2024, prin prima emisiune de euroobligațiuni verzi a României, iar 1 miliard de lei (201 milioane euro) provin din emisiunea Samurai Green lansată în octombrie anul trecut pe piața japoneză, se arată într-un comunicat al MF, transmis AGERPRES.

Prin aceasta operațiune, România își aliniază strategia de finanțare cu angajamentul internațional privind combaterea schimbările climatice și promovarea dezvoltării durabile, în conformitate cu Acordul de la Paris și cu prevederile ONU privind Dezvoltarea Durabilă. Fondurile obținute au fost integral alocate catre proiecte eligibile de protecție a mediului , în domenii precum transportul nepoluant, gestionarea durabilă a apei, adaptarea la schimbările climatice, protejarea resurselor naturale și reducerea poluării, menționează instituția.

”Emisiunile de obligațiuni verzi și angajamentul continuu al Guvernului privind realizarea de proiecte care să răspundă provocărilor climatice demonstrează potențialul României de a fi un actor important în domeniul finanțelor sustenabile la nivel regional, european și internațional. Prin aceste emisiuni, Ministerul Finanțelor îndeplinește, pe lângă obiectivul de diversificare a bazei de investitori, un obiectiv important în managementul datoriei publice și finanțarea tranziției către o economie cu emisii scăzute. Astfel, reușim să ne atingem obiectivele de dezvoltare durabilă asumate prin semnarea Acordului de la Paris, respectiv sprijinirea proiectelor cu impact pozitiv pentru îmbunătățirea calității vieții tuturor”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în comunicatul citat.

Sumele nete din cele două emisiuni s-au ridicat la 10,85 miliarde de lei (aproximativ 2,18 miliarde euro). Din aceste fonduri, 41,5% au fost folosite pentru a finanța proiecte din perioada 2021-2023, iar restul de 58,5%, pentru proiecte din 2024. Suma a fost alocată pentru investiții în domenii precum transport durabil, apă, schimbări climatice, resurse naturale și prevenirea poluării.

Potrivit sursei citate, domeniile strategice în care au fost investite sumele sunt: gestiunea durabilă a apei și apelor uzate – 4,6 miliarde lei, transport nepoluant – 1,87 miliarde lei, adaptarea la schimbările climatice – 2,04 miliarde lei, protecția resurselor naturale și utilizarea sustenabilă a terenurilor – 2,33 miliarde lei și prevenirea și controlul poluării – 52.000 de lei.

Un comitet interministerial a aprobat recent raportul final de alocare, iar evaluatorul extern, Standard & Poor’s, a confirmat că toate cheltuielile sunt în concordanță cu angajamentele asumate. ”Evaluatorul extern apreciază că Raportul îndeplinește cerințele privind raportarea alocărilor prevăzute în Principiile Obligațiunilor Verzi și angajamentele ferme din cadrul obligațiunilor verzi referitoare la raportarea alocărilor, iar alocările pentru proiecte de mediu sunt în concordanță cu angajamentele emitentului asumate anterior realizării emisiunilor de obligațiuni verzi”, susțin reprezentanții MF.

Obligațiunile verzi ale României au generat interes pe piețele internaționale. Emisiunea în euro a fost suprasubscrisă de peste patru ori (cererea investitorilor a depășit de peste 4 ori suma pe care România dorea să o împrumute), ceea ce arată încrederea în instrumentele sustenabile de finanțare a României. Performanța de piață a fost recunoscută prin două distincții importante: premiul ”Top Deal” oferit de CMD Portal pentru cea mai mare emisiune verde realizată de un stat din Europa Centrală și de Est și premiul ”Cross-border Yen Bond of the Year”, acordat de DealWatch pentru emisiunea Samurai lansată pe piața japoneză.

Emisiunile de obligațiuni verzi fac parte din strategia de finanțare a Ministerului Finanțelor și sunt dedicate finanțării unor sectoare prioritare din domeniul protejării mediului înconjurător și combaterii schimbărilor climatice, contribuind la diversificarea bazei de investitori.

Potrivit MF, următoarea etapă constă în elaborarea Raportului de impact, care va oferi detalii despre efectele de mediu și sociale generate de proiectele finanțate. Acesta va crea baza pentru posibile noi emisiuni de obligațiuni verzi, în funcție de proiectele eligibile ce vor fi identificate în perioada următoare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version