Actualitate
Ministerul lui Câciu a folosit roboți la cererile de finanțare. Bugetarii au muncit mai puțin
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a folosit roboți RPA Tailent pentru a evalua cele 7.188 de cereri de finanțare depuse de IMM-uri, automatizând cel mai amplu proiect de digitalizare în cadrul PNRR.
Tailent, o companie românească de tehnologie RPA, a furnizat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) soluția pentru automatizarea operațiunilor apelului „Digitalizarea IMM-urilor Grant de până la 100.000 euro pentru adoptarea tehnologiilor digitale” din cadrul PNRR. Tailent Automation Platform, implementată de ETA2U – unul dintre cei mai importanți integratori de soluţii şi servicii IT din România, a optimizat procesele necesare gestionării eficiente a celor 7.188 de cereri de finanțare depuse.
Roboții Tailent, implementați în premieră pentru România la acest nivel de o instituție publică centrală, au automatizat operațiunile esențiale pentru gestionarea apelului, ajutând MIPE să accelereze etapa de evaluare tehnică și financiară. Programul derulat de MIPE a fost creat pentru a susține IMM-urile să adopte tehnologii digitale, oferind finanțare de până la 100.000 de euro pentru fiecare companie selectată, conform criteriilor.
„MIPE dorește să devină un exemplu în digitalizarea operațiunilor interne și serviciilor oferite populației, fiind printre primele instituții publice centrale care apelează la tehnologia inovatoare RPA. Astfel, vrem să fim un exemplu nu doar pentru beneficiarii apelului, ci și pentru toate companiile și instituțiile publice românești, să le transmitem că transformarea digitală este nu doar posibilă, ci și susținută pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale”, a afirmat Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Roboții au preluat sarcinile repetitive și mari consumatoare de timp
Roboții Tailent au preluat sarcinile repetitive și mari consumatoare de timp, ajutând în acest fel responsabilii de proiect din MIPE să se poată concentra mai bine pe relația cu beneficiarii.
„Pentru România este o premieră, un semnal clar dat de administrația publică centrală că lentila pusă pe digitalizarea României este o misiune extrem de importantă, asumată și susținută. Este îmbucurător că utilizarea tehnologiei RPA are loc pentru prima oară chiar în cadrul unui proiect care susține IMM-urile din România pe drumul lor către digitalizare”, a afirmat Mario Popescu, Co-Founder și CEO Tailent.
Roboții Tailent au avut sarcini precum gestionarea proiectelor, validarea și prelucrarea fișierelor, deschiderea canalelor de comunicare cu beneficiari, organizarea și procesarea documentelor, pregătirea și susținerea activităților de contractare. Mai mult, roboții software au complementat activitatea oamenilor folosindu-se de un mediu digital, oferind interconectare și interoperabilitate între instituții publice cheie precum ANAF, Ministerul Finanțelor și Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în baza protocolului inter-instituțional al MIPE.
„O strategie eficientă de digitalizare la nivel național implică o viziune clară, pe termen lung. Misiunea noastră, la Tailent, este tocmai să susținem mediul de business și instituțiile publice în demersurile de digitalizare, oferind o tehnologie eficientă și accesibilă. Nevoia de digitalizare rămâne în continuare mare, semnalele confirmă că mergem în direcția bună și că liderii, atât din sectorul public, cât și din cel privat, sunt cei care dau tonul transformării digitale utilizând soluții tehnologice inovatoare. Prin acest proiect am demonstrat că RPA facilitează accesul la automatizare al mai multor actori, iar soluțiile Tailent au capacitatea să susțină proiecte de anvergură care contribuie la digitalizarea României”, a completat Mario Popescu.