Finanțe personale
Ministerul Muncii: Deciziile de recalculare a pensiilor, distribuite de Poşta Română
Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de Facebook.
„Reforma sistemului public de pensii mai face un pas şi trece în faza de organizare logistică, astfel încât toţi pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023. În acest sens, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi (vineri, 28 iunie 2024, n.r.), ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public”, precizează ministerul de resort.
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR), în calitate de operator naţional din domeniul serviciilor poştale cu cea mai mare acoperire naţională asigură, în prezent, transmiterea taloanelor de pensii şi plata în numerar pentru pensionari.