Actualitate

Ministerul Muncii: Proiecte de aproape 80 de milioane de lei pentru creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi

Posted on

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a semnat marţi, 20 de contracte de finanţare, în valoare de aproape 80 milioane de lei, pentru creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi, a anunţat ministerul de resort pe propria pagină de Facebook.

„Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat astăzi, la Guvern, încă 20 contracte de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii sociale pentru a răspunde nevoilor de recuperare şi integrare a persoanelor cu dizabilităţi în comunitate. La eveniment au fost prezenţi şeful Cancelariei Primului-Ministru, Mihai Ghigiu, primari şi conducători de instituţii din unităţile administrativ-teritoriale beneficiare. Proiectele selectate pentru finanţare au fost depuse de autorităţi ale administraţiei publice locale şi judeţene şi vizează dezvoltarea de servicii sociale noi, prin investiţii în construcţia unor clădiri noi, la standarde nZEB şi nZEB+ (consum redus de energie), precum şi operaţionalizarea unor servicii comunitare care să sprijine strategia Guvernului de dezinstituţionalizare şi prevenire a instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi”, se arată într-un comunicat al MMSS.

Serviciile dezvoltate prin aceste proiecte sporesc accesul persoanelor adulte cu dizabilităţi la servicii de calitate şi conduc la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi incluziunii sociale a acestora, a arătat sursa citată.

Cele 20 de proiecte vor fi finanţate prin PNRR cu suma totală de 79,04 milioane de lei (aproximativ 13,4 milioane de euro). Ca urmare a accesării de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a axelor de finanţare prin PNRR, în total, sunt finanţate 94 centre de zi pentru persoane cu dizabilităţi, cu o valoare totală de 35 milioane de euro. Astfel, numărul total de beneficiari sprijiniţi prin implementarea acestor proiecte este de aproximativ 8.500 persoane cu dizabilităţi, a mai precizat Ministerul Muncii.

Proiectele au fost semnate în cadrul Investiţiei I.2 – Reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, ţinta 396 – Noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilităţi, cu termen de realizare Q4 2025.

„Reformarea sistemului de asistenţă socială în România a început anul trecut ca răspuns la nevoia de schimbare a mecanismului de funcţionare, a principiilor şi modului în care se pot acorda servicii pentru cei aflaţi în nevoie. Reformele nu îşi ating cu adevărat scopul decât dacă sunt însoţite de investiţii relevante, care să răspundă nevoilor reale ale cetăţenilor. Prin semnarea celor 20 de noi contracte de finanţare pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare destinate persoanelor cu dizabilităţi, peste 1.800 de persoane vulnerabile vor beneficia în mod direct de servicii sociale de calitate. Finanţarea acestor servicii marchează continuarea implementării efective a angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul reformei majore a asistenţei sociale. Resursele pe care le investim nu sunt doar bani sau ziduri; ele reprezintă un angajament de a transforma vieţi, construim un ţesut social de sprijin. Reforma înseamnă schimbare, iar oamenii sunt deseori reticenţi la schimbare. Însă orice îmbunătăţire a unui sistem, a unor măsuri, aduce după sine invariabil şi încrederea”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

Cele mai citite știri

Exit mobile version