Actualitate

Ministerul rus al Economiei prognozează o creştere economică de 2,8% în 2024

Posted on

Foto: iStock

Ministerul rus al Economiei şi-a îmbunătăţit marţi prognozele referitoare la avansul Produsului Intern Brut în 2024, până la 2,8%, de la 2,3% cât estima anterior, dar a adăugat că se aşteaptă la o depreciere a rublei şi la reducerea excedentului de cont curent în următorii ani, transmite Reuters.

Revenirea economică a Rusiei, după căderea din 2022, se bazează în mare parte pe producţia, finanţată de stat, de armament şi muniţie, pe măsură ce Moscova îşi continua războiul în Ucraina, mascând problemele care frânează îmbunătăţirea standardului de viaţă al ruşilor.

Săptămâna trecută, Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit şi el estimările privind evoluţia PIB-ului Rusiei în acest an, până la 3,2%, de la 2,6% anterior, menţionând cheltuielile guvernamentale şi investiţiile solide care au legătură cu războiul, precum şi cheltuielile mai mari ale consumatorilor pe o piaţă a muncii cu un şomaj redus, la care se adaugă veniturile solide din exporturile de petrol, în pofida sancţiunilor occidentale.

La o şedinţă de guvern organizată miercuri, ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov, a spus că principalul factor care stă la baza creşterii economice este consumul intern şi cererea de investiţii.

Ministerul rus al Economiei se aşteaptă la o creştere medie a PIB-ului de aproximativ 2,3% în perioada 2025-2026, în timp ce rubla este aşteptată să înregistreze un declin constant până la un curs de 101,2 ruble pentru un dolar în 2026, faţă de cursul actual de aproximativ 93 de ruble pentru un dolar.

De asemenea, autorităţile ruse se aşteaptă ca preţul petrolului să scadă, astfel că în 2027 preţul de export pentru ţiţeiul rusesc să fie unul de 65 de dolari per baril. Comparativ, petrolul rusesc Urals se tranzacţionează în prezent la aproximativ 79 de dolari per baril.

Succesul Rusiei în a ocoli plafonul de preţ impus de Occident pentru petrolul rusesc, prin redirecţionarea exporturilor spre destinaţii prietenoase şi utilizarea unei aşa-numite flote din umbră pentru a transporta petrol, a redus presiunile sancţiunilor, însă o diminuare a veniturilor din exporturi poate afecta deficitul bugetar.

Războiul din Ucraina afectează veniturile Rusiei, o dovadă în acest sens fiind reducerea fondului de rezervă, însă economiştii sunt de părere că şi în cazul unui preţ al barilului de petrol de 60 de dolari, Rusia are o plasă fiscală de siguranţă care se va menţine timp de mai mulţi ani.

Diminuarea veniturilor din export ar urma să afecteze deficitul de cont curent şi deficitul de cont curent al Rusiei. Conform celor mai recente prognoze, balanţa comercială a Rusiei ar urma să scadă cu peste 30% în următori ani, în timp ce estimările referitoare la excedentul de cont curent sunt de trei ori mai mici, până la 25,3 miliarde de dolari în 2026.

„Persistă, de asemenea, riscuri. Pe plan extern, cel mai important este încetinirea economiei mondiale pe ansamblu şi a economiilor ţărilor care sunt principalii parteneri comerciali ai Rusiei, precum şi presiunile de pe urma continuării sancţiunilor”, a spus Reshetnikov.

De asemenea, conform noilor prognoze, Ministerul rus al Economiei se aşteaptă ca inflaţia să ajungă la 5,1% la finalul anului, peste estimările anterioare şi peste ţinta de 4% avută în vedere de Banca Centrală a Rusiei. Analiştii se aştepată ca dobânda de referinţă, care în prezent este la 16%, să rămână una de două cifre cel puţin până la mijlocul lui 2025.

În plus, Ministerul Economiei nu se aşteaptă ca Rusia să îşi rezolve prea curând problemele cu criza de mână de lucru. Conform noilor prognoze, rata şomajului, care în prezent este la un minim istoric de 2,8%, ar urma să se menţină la 3% în perioada 2024-2027.

Cele mai citite știri

Exit mobile version