Actualitate

Ministrul Apărării: Voi aduce pe masa discuțiilor de la Bruxelles situația din Marea Neagră

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea a anunțat că va discuta la Bruxelles, la reuniunea cu miniștrii omologi, situația din Marea Neagră, adăugând că avem nevoie de solidaritatea aliaților manifestată prin patrularea cu avioane de observare, de echipamente pentru lupta antidronă.

‘Trei nave au fost lovite aseară în apropierea gurilor Dunării. Din fericire nu au fost victime, iar incendiile izbucnite au fost ținute sub control de echipaje. Garda de coastă, alte instituții românești au fost în contact permanent cu echipajele pentru a interveni în caz de nevoie.
Avioanele F16 au decolat, executând misiunile încredințate. Și totuși dronele au lovit vasele sub diverse pavilioane: Evia Petrol V, Marsol și Ali Najafov. Marți și miercuri voi fi la Bruxelles la întâlnirea cu miniștrii omologi. Voi aduce pe masa discuțiilor situația din Marea Neagră. Avem nevoie de solidaritatea aliaților manifestată prin patrularea cu avioane de observare, de echipamente pentru lupta antidronă’, a scris Oprea pe Facebook.

În acest context, el a precizat că a avut întâlniri cu compania Thales care ne furnizează radarele Gap Filler și pe care le vor livra mai devreme.

‘Dotare, pregătire, schimb de informații, coopereare sunt prioritățile MAPN, dar și diplomație pentru a găsi răspunsuri rapide la noile provocări’, a transmis ministrul Apărării.

Două nave maritime aflate în Marea Neagră, în apropiere de canalul Sulina, au fost lovite de drone, în noaptea de sâmbătă spre duminică, incendiile izbucnite anterior fiind stinse de echipajele aflate pe vase, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Cele două evenimente au avut loc pe fondul atacurilor cu drone ale Rusiei îndreptate împotriva Ucrainei, în timpul primei stări de alertă extremă transmisă printr-un mesaj RO-ALERT populației din județul Tulcea, aceasta fiind înregistrată sâmbătă, între orele 20:51 și 21:37.

‘Prima navă, petrolierul Evia Petrol V, sub pavilion grec, a fost lovită, în jurul orei 21:10, de o dronă, la aproximativ 4 mile marine est-sud-est Sulina, incidentul fiind urmat de izbucnirea unui incendiu la bord. Ulterior, în jurul orei 21:45, vrachierul MARSOL, aflat la aproximativ 5 mile marine sud-est de Canalul Sulina, a fost, de asemenea, lovit de o dronă, provocând un incendiu la bord. În ambele cazuri, incendiile au fost stinse de echipajele navelor. Nu au fost înregistrate victime’, a precizat MApN.

Cele mai recente știri

To Top