Actualitate

Ministrul Economiei: Economia românească are o creştere economică substanţială pentru Europa, 3,4% e previzionat

Foto: iStock

MInistrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a declarat că economia românească are o creştere economică substanţială pentru Europa, fiind previzionată la 3,4%. „Creşterea economică în acest moment este în principal pe atragerea de fonduri europene, pe dinamica pe care o dau toate proiectele de investiţii. Sunt bani foarte mulţi în buget, peste 100 miliarde lei pe investiţii”, a adăugat social-democratul.

„Economia românească are o creştere economică substanţială pentru Europa, 3,4% este previzionat. Chiar citeam articolul din The Economist care spunea că, în următorii ani, România va avea cea mai mare creştere economică în UE, peste 3% comparat cu o creştere economică previzionată undeva un 0,5 până în 1% în Estul Europei, ceea ce va face ca România să arate din această perspectivă din ce în ce mai bine”, a afirmat Ştefan-Radu Oprea, luni la Antena 3 CNN.

Întrebat pe ce ne bazăm atunci când spunem că va fi această creştere economică şi din ce vine ea, ministrul Economiei a răspuns: „Creşterea economică în acest moment este în principal pe atragerea de fonduri europene, pe dinamica pe care o dau toate proiectele de investiţii”.

„Sunt bani foarte mulţi în buget, peste 100 miliarde lei pe investiţii. Marile proiecte de infrastructură generează creştere economică. Zona IT-ului, a softului generează creştere economică, dar venim cu programe, cu scheme de ajutor de stat, astfel încât să maximizăm aceste creşteri. Ştiţi foarte bine că astăzi importăm materiale de construcţie, undeva aproape 70-80% din materialele puse în practic într-unul dintre aceste proiecte despre care spuneam. Venim cu o schemă de ajutor de stat Construct Plus astfel încât să producem în România mai multe materiale de construcţii, astfel încât să maximizăm toată acest potenţial pe care îl avem pentru creştere economică. Până la urmă, ce trebuie să însemne pentru români? Mai multe locuri de muncă, mai bine plătite. Reuşind acest lucru înseamnă că în România va fi cu certitudine mai bine”, a completat Oprea.

Cele mai recente știri

To Top