Actualitate
Ministrul Economiei: Este momentul să găsim noi metode de a realiza programele de finanţare, inclusiv pe cele cu tradiţie
Trebuie găsite noi metode de a realiza programele de finanţare, inclusiv pe cele cu tradiţie, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, subliniind că printr-o nouă abordare şi formă de lucru public-privată se va putea răspunde mai prompt şi eficient nevoilor reale ale IMM-urilor româneşti.
„Este momentul să schimbăm filosofia şi să găsim noi metode de a realiza programele de finanţare, inclusiv pe cele cu tradiţie”, a spus ministrul în debutul reuniunii de lucru pe care a avut-o luni, 10 iulie a.c., cu băncile centrale din România.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, întâlnirea a vizat dezbaterea propunerii de relansare a programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi a programului multianual pentru microindustrializare, în variante îmbunătăţite, axate pe parteneriatul public-privat.
„De-a lungul timpului, am vizitat multe firme care se pot mândri cu poveştile lor de succes, la care, într-o mică sau mai mare măsură, putem spune că am contribuit şi noi, prin mecanismele de finanţare pe care le-am pus la dispoziţia antreprenorilor. Aceste rezultate se datorează inclusiv bunei colaborări pe care am avut-o, în implementarea proiectelor, cu băncile partenere. Din acest motiv, sunt ferm convins că împreună, printr-o nouă abordare şi formă de lucru public-privată, vom putea răspunde mai prompt şi eficient nevoilor reale ale IMM-urilor româneşti. Un pas important este îndreptarea atenţiei către acele companii reziliente, bancabile, care pot face diferenţa într-o economie de piaţă sănătoasă”, a subliniat Ştefan-Radu Oprea.
Potrivit comunicatului, noile ediţii – pilot ale programelor „Comerţ & Servicii” şi „Microindustrializare” au drept obiectiv susţinerea investiţiilor şi creşterea competitivităţii IMM-urilor din aceste sectoare, precum şi încurajarea digitalizării şi transformării verzi a acestora, respectiv promovarea producţiei interne şi a conceptului „Fabricat în România”.
Mecanismele de finanţare, în ambele cazuri, vizează acordarea de credite pentru o serie de investiţii eligibile cum ar fi, spre exemplu, achiziţionarea de echipamente, tehnologii sau sisteme destinate eficientizării energetice. Din totalul sumei, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului va asigura o primă de capital pentru diminuarea şi reeşalonarea creditului. Reprezentanţii bancari au agreat propunerile înaintate, prezentând, totodată, aprecierea pentru iniţiativă şi transparenţă.
„Băncile pot asigura un efect multiplicator mai mare, drept urmare consider că această abordare oferă statului român cea mai bună oportunitate de a susţine antreprenoriatul local. Mai mult, în această manieră ne putem concentra pe creşterea firmelor după perioada lor de debut, evident, acolo unde există un adevărat potenţial”, a punctat ministrul Economiei.
Procedurile de implementare ale celor două programe se află în curs de definitivare la nivelul instituţiei de resort, urmând ca până la începutul lunii august să fie făcute publice, spre consultare şi dezbatere. Bugetul alocat programului „Comerţ & Servicii”, pentru anul în curs, este de 74,5 milioane de lei, în timp ce programul „Microindustrializare” beneficiază de 85 de milioane de lei.
La reuniunea de lucru au fost prezenţi reprezentanţi ai OTP Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, BCR, BRD, Alpha Bank, Banca Transilvania şi Unicredit Bank.