Energie

Ministrul Energiei: Niciun petrolist din România nu are motiv să crească prețul la pompă la motorină și benzină

Posted on

Niciun petrolist din România nu are niciun motiv să crească, astăzi, prețul la pompă la motorină și benzină, în condițiile în care România exportă aproximativ un milion de tone combustibil, în fiecare an, iar noi nu depindem de ceea ce produce Lukoil, a declarat, luni, în Plenul Camerei Deputaților, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la dezbaterile și votul moțiunii depuse împotriva sa.

‘Să știți că nu consider că este corect ca noi să cerem o derogare specială pentru România, în condițiile în care nu depindem de această rafinărie (Petrotel, n.r.) și în condițiile în care ar trebui să vină altă companie, preferabil românească sau din SUA, care să preia activitatea acestei companii și să producă în continuare pentru România și pentru export pe teritoriul României, dar cu o condiție foarte clară: să nu mai finanțeze acest război ilegitim pornit de Federația Rusă. Eu, ca ministru PSD al Energiei, încă de săptămâna trecută, am înaintat Guvernului un proiect de act normativ care acum se actualizează de către Ministerul de Externe, Ministerul Economiei și Ministerul de Finanțe, care trebuie să pună în aplicare aceste sancțiuni. Cei care, astăzi, la pompă, în mod total imoral, vin și cresc prețul nejustificat trebuie să știe că au o problemă cu cei din Consiliul Concurenței, cu alte instituții care trebuie să-i protejeze pe români și cărora le-am cerut, astăzi, scris oficial, să demareze proceduri pentru a verifica modul în care au crescut prețurile la pompă la motorină și benzină total nejustificat, în condițiile în care rafinăria Petrotel nu mai funcționează de la jumătatea lunii octombrie, pentru că este în revizie tehnică… Niciun petrolist din România nu are niciun motiv să crească, astăzi, prețul la motorină și benzină la pompă, în condițiile în care România exportă aproximativ un milion de tone combustibil, în fiecare an. Noi nu depindem de ceea ce produce, astăzi, Lukoil’, a explicat Ivan.

Demnitarul a menționat, totodată, că, în această iarnă, prețul la gazele naturale nu va crește pentru că este activă schema de plafonare până în 31 martie 2026.

‘Ca să fie foarte clar încă un lucru: prețul la gaz nu o să crească în această iarnă. Avem activă schema de plafonare până în 31 martie 2026. Deja am început să lucrăm la mecanisme prin care ne vom asigura că după 31 martie 2026 nu o să avem o creștere bruscă a prețului, așa cum am avut la energie, pentru a-i proteja pe românii care, mulți dintre ei, au venituri mici, mulți dintre ei trebuie să aleagă dacă își plătesc facturile, dacă își cumpără mâncare sau medicamente. Despre ei este vorba și din acest motiv tratez acest subiect foarte serios. Deși reprezint cel mai important partid din Parlament, cel mai mare partid din Parlament, îmi doresc ca modul în care rescriem legile pentru energie să le facem în Parlament, în comisiile parlamentare, împreună cu oameni de bună credință din toate partidele. Pentru că atunci când vorbim despre energie, vorbim despre fiecare produs pe care românii îl cumpără, de la pâine, până la combustibili, până la materiale școlare, până la materiale sanitare. Așa că gazul românesc produs în Neptun Deep va fi folosit în România în cea mai mare parte a sa’, a punctat ministrul Energiei.

Grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaților a depus miercuri, 12 noiembrie, o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ”România în beznă – falimentul programat al sistemului energetic național’.

Deputații AUR susțin în document că Ministerul Energiei a eșuat în toate dimensiunile ‘fundamentale’ ale actului de guvernare: planificare, execuție, cercetare, suveranitate și protejarea consumatorului, iar România – ‘țara care lumina Balcanii’ – trăiește acum cu frica întreruperii curentului.

De asemenea, semnatarii menționează că, peste toate aceste strategii ‘care au pus în pericol securitatea țării’, închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă și a majorității termocentralelor de reglaj primar a condus în mod ‘clar’ la o reducere și mai mare a rezervei sincrone de energie a țării.

Cele mai citite știri

Exit mobile version