Industria alimentară din România are nevoie de programe de susținere și în anii următori, chiar peste fondurile europene, pentru că nu produce suficient, iar anul acesta vor fi două-trei scheme noi pentru zootehnie, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, în briefingul susținut la Palatul Victoria, după aprobarea bugetului pe anul 2025.
‘Avem câteva scheme de finanțare în ministerele de resort. Agricultura generează un deficit foarte mare, industria alimentară practic nu produce suficient. Acolo avem Investalim (program național de finanțare pentru susținerea industriei alimentare n.r.), mai avem două – trei scheme noi pregătite de domnul ministru Barbu (ministrul Agriculturii, Florin Barbu n.r), chiar ieri am vorbit cu dânsul, pentru zootehnie, pentru a crește producția autohtonă și pentru a crește procesarea autohtonă, pentru că asta este una dintre cele mai mari probleme. Petrecând câțiva ani buni în Ministerul Agriculturii, ca secretar de stat, chiar știu care au fost problemele de atunci. Din păcate, nu s-au rezolvat: pleacă animale vii din țară și se întoarce salamul, pleacă grâu, se întorc produse de panificație sau alte produse procesate. Acolo este una dintre cele mai mari mize și în anii viitori. Este nevoie de Investalim, va fi nevoie de programe de susținere a industriei alimentare chiar peste fondurile europene care sunt accesibile și care sunt atrase în proporție de 98-99% an de an sau perioadă de perioadă de către Ministerul Agriculturii’, a precizat Tanczos Barna.
Pe de altă parte, acesta a transmis că vor continua programele din Ministerul Economiei, Start-up Nation și Femeia Antreprenor, unde vor fi alocate fonduri pentru efectuarea plăților.
‘În același timp am stabilit cu domnul ministru Ivan (ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan n.r.) că vom continua programele din Ministerul Economiei. Start-up Nation o să fie un program anual. Anul acesta am asigurat credite de angajament pentru contractare și, în momentul în care încep plățile, vor avea și banii pentru a face plăți. Chiar astăzi am vorbit despre Femeia Antreprenor și acolo am început contractările și au chiar bani, în a doua parte a anului, să înceapă să facă plățile. Deci pe Economie vom avea nevoie de câte un imbold, un catalizator, în domeniile care generează de cele mai multe ori sau cele mai mari deficite comerciale’, a mai spus Tanczos Barna.
