Actualitate

Ministrul Mediului: În anul trei de funcţionare ne aşteptăm să avem o performanţă a sistemului de garanţie returnare similară cu cea din statele vestice, unde avem un astfel de sistem, respectiv peste 90%

Posted on

Foto: iStock

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă, miercuri, la deschiderea celui de-al şaptelea centru de sortare a deşeurilor din cadrul sistemului de garanţie-returnare, că autorităţile române se aşteaptă ca în al treilea an de funcţionare acest sistem de recuperare a ambalajelor reciclabile să ajungă la performanţele celor din ţările vest-europene, unde peste 90% dintre ambalaje sunt recuperate pentru a fi reciclate.

„Discutăm despre 200 de milioane de ambalaje colectate în sistem manual, adică ambalaje întregi, care pot fi numărate, iar liniile de sortare a ambalajelor din colectarea automată, adică acele ambalaje presate, sunt cu o capacitate de 3,5 tone pentru fiecare oră, asta înseamnă sute de milioane de ambalaje pe an. Marea diferenţă între ceea ce se întâmpla înainte şi ceea ce se întâmplă acum este aceea că, în cel mai bun caz, din sistemul de colectare convenţională, salubritatea oraşelor, dacă nu ajung pe marginea drumurilor, ajung la groapa de gunoi sau ajung a fi sortate din deşeuri în amestec ceea ce înseamnă un grad mare de contaminare, înseamnă un material reciclabil mult inferior din punct de vedere al calităţii şi al preţului, iar diferenţa semnificativă într-un sistem de garanţie-returnare este aceea că avem la sfârşit materii prime extrem de valoroase pentru că nu sunt contaminate, sunt bine sortate pe tipuri de material şi pe culori, ceea ce le dă o valoare adăugată suplimentară”, a declarat marţi Mircea Fechet, care a participat la inaugurarea celui de-al şaptelea centru de numărare şi sortare a ambalajelor, RetuRo, deschis la Ariceştii Rahtivani, lângă Ploieşti.

El a precizat că în al treilea an de funcţionare se aşteaptă o un grad de colectare de peste 90%, similar cu cel înregistrat de state europene din vestul continentului, unde astfel de sisteme funcţionează de mult timp.

„În anul trei de funcţionare ne aşteptăm să avem o performanţă a sistemului similară cu cea din statele vestice, unde avem un astfel de sistem de garanţie returnare, respectiv peste 90%, ceea ce spun eu că e un progres major faţă de performanţa de la care a pornit”, a adăugat Fechet.

Ministrul aminteşte că au fost colectate două miliarde de ambalaje, iar în luna august s-a ajuns la un grad de recuperare de 78%, despre care el spune că este „o cifră pe care nici măcar nu o putem compara cu performanţa sistemelor convenţionale de management integrat al deşeurilor”.

El spune că alte trei centre RetuRo vor fi deschise în perioada următoare în mai multe zone ale ţării. La centrul de numărare şi sortare din judeţul Prahova lucrează aproximativ 120 de oameni.

Cele mai citite știri

Exit mobile version