Actualitate

Ministrul Transporturilor spune că nu sunt semnale care să arate că cereale din Ucraina rămân ilegal pe teritoriul României

Posted on

Foto: iStock

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că la nivel guvernamental s-a discutat despre afirmaţiile unora dintre fermierii care protestează şi care susţin că cereale din Ucraina ar fi descărcate în România, el arătând că nu existe semnale că acest lucru s-ar întâmpla. Grindeanu mai spune că ar fi nevoie de o adevărată reţea infracţională care să favorizeze rămânerea ilegală a cerealelor ucrainene pe teritoriul României, iar în această situaţie cei implicaţi ar plăti din punct de vedere juridic.

„Mi-au spus mie, i-au spus primului ministru că parte din cantităţile care intră în România şi se duc spre portul Constanţa, de exemplu, sunt descărcate şi nu ajung să fie exportate şi, cumva la negru, se descarcă undeva, ilegal, pentru că nu ai voie să faci acest lucru pe legislaţia din România în acest moment. (…) Dacă aceste lucruri, conform legii, sunt evitate, adică se desigilează, există complici la vamă, la Poliţia de Frontieră, pe interiorul teritoriului României, astea sunt lucruri care sunt în afara legii şi dacă sunt adevărate… eu nu am niciun semnal, dar nici nu sunt şeful Poliţiei Române sau al… Nu am primit. Au fost şedinţe pe care le-am avut în interiorul echipei guvernamentale, cu parte din echipa guvernamentală, în toate aceste două săptămâni. Nu există semnale de acest tip. Şi repet: dacă ar exista, sunt în afara legii şi oamenii aceia plătesc! Plătesc în sensul juridic, sunt pedepsiţi”, a declarat Sorin Grindeanu în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv.

El a ţinut să sublinieze că nu a purtat discuţii cu protestatarii în cadrul cărora să fi refuzat să abordeze subiectul cerealelor din Ucraina.

Grindeanu mai spune că nu are semnale conform cărora camioanele din Ucraina ar avea regim preferenţial faţă de cele româneşti în portul Constanţa, subliniind că, dacă ar fi aşa, sunt instituţii ale statului care trebuie să vadă dacă acestea sunt favorizate de funcţionari ai statului român.

„Nu e treaba mea, ca ministru, neapărat, să răspund la lucruri care par că ţin de un fel de teoria conspiraţiei: că în portul Constanţa camioanele din Ucraina au regim preferenţial de a intra în faţa camioanelor din România. Mă scuzaţi, eu am spus un lucru: dacă mi se aduce cea mai mică dovadă că acest lucru se întâmplă, toată conducerea portului Constanţa o destitui, toată! Nu există acest sistem! A, că poate unul a fost mai rapid şi a intrat… dar nu există un sistem care să fie pus la punct astfel încât să fie favorizate camioanele din Ucraina. Exclus aşa ceva, să aibă un regim preferenţial! Şi dacă există acest lucru, deşi nu-s lucruri care ţin de mine, cei care fac treaba asta, care în mod normal ar trebui să aibă complici pe întregul lanţ, de la ieşirea din Ucraina la intrarea în România, până la Constanţa unde îi cântăresc… deci e un întreg grup infracţional. E treaba celor care se ocupă să-i găsească, dacă se întâmplă! Toate aceste lucruri sunt, de fapt, lucruri care, mă scuzaţi, par aşa, că au intrat în folclorul nostru şi e un adevăr ştiut”, a argumentat Grindeanu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version