Timp liber

Ministrul Turismului: 2024 este cel mai bun an pentru turismul bulgar

Posted on

Foto: iStock

Anul 2024 este cel mai bun pentru turismul bulgar de la introducerea datelor statistice iar indicatori cum ar fi veniturile din turism, locurile de cazare, numărul vizitatorilor şi traficul la punctele de trecere a frontierei sunt la niveluri ridicate record, a anunţat ministrul Turismului, Evtim Miloshev, într-un interviu acordat la televiziunea publică BNT, informează Novinite.

În pofida datelor pozitive, staţiunile din Bulgaria încă se confruntă cu dificultăţi care trebuie rezolvate. De exemplu, Sunny Beach, cea mai cunoscută staţiune bulgară pe plan internaţional, are probleme legate de regimul proprietăţii şi managementul organizaţional, iar discuţia la nivel naţional privind aceste probleme lipseşte, a atras atenţia Miloshev.

În timp ce unele hoteluri mari sunt mulţumite de acest sezon de vară, altele au dificultăţi, unele raportând că în cea mai mare parte a sezonului au avut camere goale, a adăugat ministrul Turismului.

Aceasta a apreciat că profilul turiştilor care vizitează Bulgaria s-a schimbat, în urma instabilităţii globale. Turiştii din Rusia, Ucraina şi Israel, care în trecut reprezentau o pondere semnificativă a vizitatorilor, sunt acum în mare măsură absenţi.

De asemenea, inflaţia a dus la majorarea preţului sejurului, schimbând piaţa turismului. Strategia Ministerului Turismului se concentrează acum pe extinderea sezonului turistic în primăvară şi toamnă. Schimbările climatice au modificat temperaturile în timpul toamnei, sporind potenţialul pentru un turism pe tot parcursul anului. De asemenea, moştenirea culturală şi istorică bogată a Bulgariei, precum şi ofertele pe segmentul de spa şi wellness, ar putea stimula turismul pe tot parcursul anului, susţine Miloshev.

Cele mai citite știri

Exit mobile version