Actualitate
Mircea Fechet: Vom urmări exploatările ilegale de masă lemnoasă din satelit
Sistemul de trasabilitate a masei lemnoase, SUMAL, funcţionează în parametrii la care a fost proiectat, iar în curând exploatările ilegale de masă lemnoasă vor fi urmărite din satelit, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Acesta a fost prezent la o acţiune de curăţenie organizată în Parcul Operei din Capitală, cu prilejul depunerii în Senatul României a iniţiativei legislative pentru introducerea în legislaţia naţională a Zilei Naţionale de Curăţenie.
„Sistemul de trasabilitate a masei lemnoase, SUMAL, aşa cum îl ştim noi, funcţionează în parametrii la care a fost el proiectat, însă bineînţeles că lucrurile se pot îmbunătăţi. Aşa cum ştiţi foarte bine, urmează foarte rapid să avem imaginile satelitare procesate. Vom urmări exploatările ilegale de masă lemnoasă din satelit. Urmează să avem punctele de monitorizare video instalate în pădurile din România şi pe drumurile publice. Urmează să folosim tehnologie LIDAR, un alt proiect de digitalizare al transportului de masă lemnoasă. Dar cred eu că la fel de important (…) este folosirea inteligenţei artificiale în procesarea avizelor de transport de masă lemnoasă. Avem un parteneriat cu cea mai bună companie din lume, aş numi-o eu, în procesarea de imagini digitale, care a reuşit în mai puţin de o secundă pentru fiecare aviz de transport, pentru cele 400.000 de avize din luna septembrie de anul trecut, a reuşit să ne spună care respectă legea şi care nu, unde se vede foarte clar lemnul, masa lemnoasă în fotografie şi unde nu, unde au pus numărul de înmatriculare şi unde nu, unde au fotografiat kilometrajul şi unde nu, şi mai important decât toate acestea, unde au fost imagini, poze la poze, cum le numim noi. Sunt hoţi de lemne care fotografiază telefonul cu un alt dispozitiv şi care încarcă acele poze, cel mai probabil în transportul multiplu de masă lemnoasă. Îi anunţă pe această cale pe toţi că, folosind inteligenţa artificială, avem procesele verbale de contravenţie, de sancţiune, pe drum. La fel cum în cazul falsului informatic, probabil că se va lăsa şi cu nişte dosare penale”, a explicat Mircea Fechet.
Ministrul Mediului a afirmat că până în prezent au fost scrise automat în jur de 9.000 de procese contravenţie.
El a declarat că de la acţiunea de curăţenie organizată în Parcul Operei din Capitală va merge la Senat unde au loc dezbateri pe proiectul de Cod Silvic.
„Să ştiţi că de aici plec direct la Senat, acolo unde, în Comisiile reunite de Mediu şi cea de Ape, Păduri şi Fond Cinegetic se va dezbate proiectul de Cod Silvic. Ne aşteaptă o zi lungă, cel mai probabil. Şi da, bineînţeles că noul proiect de Cod Silvic trebuie să se armonizeze şi cu Strategia Naţională pentru Păduri 2030, înţelegând că totuşi Codul Silvic îl vom avea şi după anul 2030. Dar un lucru îi cert: să ştiţi că şi strategia şi Codul Silvic, ambele documente au fost scrise de acelaşi grup de specialişti. Deci, n-aş spune dincolo de criticile anumitor entităţi, că nu bate unul cu celălalt. Bineînţeles că în Senat am citit aseară sute de amendamente de la parlamentari şi mai ales de la ONG-uri. Sunt cele pe care le cunoaştem foarte active şi să ştiţi că multe dintre amendamente sunt de acceptat. Eu le voi susţine pentru că e puţin important cine e autorul unui amendament câtă vreme el vine în îmbunătăţirea sau în clarificarea unui anumit text din Codul Silvic. Bineînţeles că nu poate decât să se bucure şi de susţinerea ministerului şi sper-o şi a colegilor din Comisiile reunite”, a subliniat ministrul Mediului.
Prezent la eveniment, senatorul Tanczos Barna a afirmat că un exemplu de amendament este introducerea unui sistem de punctaj similar cu cel de la permise auto, iar pentru cei cu abateri repetate să li se suspende dreptul de a opera în SUMAL sau de a utiliza un camion.