Energie
Mistral AI, startup susţinut de Microsoft, a atras 645 de milioane de dolari la o evaluare de 6 miliarde de dolari
Mistral AI, un startup francez de tehnologie, a atras 600 de milioane de euro într-o rundă de finanţare, la o evaluare de 5,8 miliarde de euro, deoarece sume uriaşe de bani continuă să se reverse în cursa pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, transmite CNBC.
Runda, care a fost anunţată de companie marţi, evaluează Mistral AI la 5,8 miliarde de euro, sau aproximativ 6,2 miliarde de dolari, a declarat pentru CNBC o persoană familiarizată cu problema, care nu era autorizată să vorbească public.
Mistral AI nu a oferit prea multe detalii despre runda de finanţare, dar Financial Times a relatat că aceasta a fost condusă de firma de capital de risc General Catalyst şi a inclus şi investitori existenţi.
Startupul francez are doar mai mult de un an, dar a strâns sume uriaşe de bani şi luptă pentru a se confrunta cu OpenAI şi a deveni campionul AI al Europei.
Mistral AI construieşte aşa-numitele modele de limbaj mari, care stau la baza aplicaţiilor precum chatboţii popularizaţi de ChatGPT.
Astfel de eforturi sunt costisitoare şi necesită investiţii uriaşe în infrastructură, cum ar fi cumpărarea de semiconductori Nvidia.
Runda de finanţare a Mistral AI, care se referă la investiţii foarte timpurii într-o companie, a fost de numai 105 milioane de euro când compania a anunţat-o anul trecut.
Arthur Mensch, cofondatorul şi CEO-ul Mistral AI, a devenit oarecum o vedetă rock pe scena tehnologică europeană, în timp ce startupurile de pe continent caută să înfrunte giganţi americani precum Microsoft, Google şi Amazon.
Cu toate acestea, aceiaşi giganţi caută să se asocieze cu companii tinere. În februarie, Microsoft a anunţat o investiţie în Mistral AI.
Pe platforma de socializare X, Mensch a mulţumit investitorilor noi şi existenţi ai companiei ”pentru încrederea şi sprijinul continuu pentru expansiunea noastră globală. Acest lucru ne va accelera foaia de parcurs, pe măsură ce continuăm să aducem AI de frontieră la îndemâna tuturor”, a adăugat el.