Actualitate
MMSS: Banii pentru plata pensiilor înaintea Sărbătorilor Pascale au fost transferaţi integral Poştei Române
Sumele necesare pentru plata pensiilor înaintea Sărbătorilor Pascale au fost transferate, de către Casa Naţională de Pensii Publice, Poştei Române, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook.
Astfel, banii pentru tranşa I, reprezentând 50% din suma totală, au fost viraţi joi, 25 aprilie, iar tranşele II şi III au fost transferate vineri, 26 aprilie.
„Întreaga sumă necesară pentru a asigura plata pensiilor românilor înainte de Paşte este deja la Poşta Română. Le mulţumim pe această cale partenerilor noştri de la Compania Naţională Poşta Română, pentru faptul că s-au mobilizat astfel încât banii să ajungă înainte de sărbători la beneficiari”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.
De altfel, CN Poşta Română a anunţat, de sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor fiind de peste 9,3 miliarde de lei.
„Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii, cât şi al partenerilor noştri din domeniul bancar, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poştaşi, începând de astăzi. Ne dorim să le putem aduce această mulţumire clienţilor noştri, pensionari, de a avea pensiile cât mai devreme, ca să se poată bucura, aşa cum este normal, de sărbătorile de Paşte în linişte, alături de familie şi cei dragi”, declara Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române, citat într-un comunicat al companiei.
Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024.