Actualitate
MMSS: Şedinţe de consiliere psihologică gratuite pentru părinţii ai căror copii au decedat până la vârsta de 18 ani
Părinţii ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia gratuit de zece şedinţe de consiliere psihologică asigurate de Colegiul Psihologilor din România, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), printr-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
„Părinţii ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia de 10 şedinţe de consiliere psihologică gratuite, efectuate în termen de şase luni de la data decesului copilului, indiferent că sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului. Guvernul a aprobat în acest sens normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi, numită şi „Ziua Părinţilor de Îngeri”, prin care se stabileşte modalitatea în care se decontează şedinţele de consiliere psihologică”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, înscrierea părinţilor se face pe baza recomandării medicului de familie, precum şi a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima şedinţă efectuată. Totodată, de şedinţele de consiliere psihologică beneficiază fiecare dintre părinţi, atât individual, cât şi împreună.
„Şedinţele de consiliere psihologică sunt asigurate de către psihologi atestaţi de Colegiul Psihologilor din România. Orice persoană care trece printr-o asemenea traumă are nevoie de sprijin specializat şi cred că este important să ştie şi să simtă că nu este singură”, a declarat, în comunicat, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Decontarea şedinţelor se va face la solicitarea psihologilor de către Agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială unde au domiciliul fiscal, în termen de 30 de zile lucrătoare.
Ministerul de resort precizează că efortul bugetar anual, provenit din bugetul instituţiei, este estimat la aproximativ şase milioane lei, pentru un cost mediu al şedinţei de consiliere de 150 lei, un număr mediu de 1.900 decese infantile, respectiv 3.800 părinţi.