Transporturi

MTI şi ARF au semnat contractul pentru achiziţia a 37 de unităţi electrice feroviare de lung parcurs

Posted on

Foto: Facebook/ARF

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat contractul de finanţare pentru achiziţia de material rulant nou, respectiv 37 unităţi electrice multiple feroviare de lung parcurs, a anunţat, marţi, ARF.

„Ieri, 16 septembrie 2024, a fost finalizată semnarea contractului de finanţare pentru realizarea proiectului „Achiziţie material rulant nou – 37 unităţi electrice multiple interregionale (RE -IR) – Proiect Fazat – Etapa II”, între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management, şi Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de Beneficiar.
Obiectivul de investiţii vizează achiziţia a 37 unităţi multiple electrice feroviare de lung parcurs. Proiectul este fazat, fiind implementat în două perioade de programare financiară: în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 -2020 şi în Programul Transport (PT) 2021 -2027″, se menţionează în comunicatul ARF transmis AGERPRES.

Astfel, în cadrul POIM, a fost plătit avansul de 15% din valoarea totală a contractului de furnizare şi a fost livrată o ramă electrică EMU, iar contractul de finanţare nerambursabilă a fost în cuantum de 2,058 miliarde de lei, din care: 302,89 milioane de lei cheltuieli eligibile (257,45 milioane de lei finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune şi 45,43 milioane de lei cofinanţare a Beneficiarului), respectiv 1,755 miliarde de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

În acest mod, prin etapizarea proiectului, în cadrul PT 2021 -2027, vor fi livrate 36 rame electrice.

Potrivit sursei citate, obiectivul principal al proiectului îl reprezintă conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale ţării, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Valoarea totală a contractului de finanţare – în cadrul PT 2021 – 2027 – este de peste 1,708 miliarde de lei, finanţarea fiind distribuită astfel: 1,213 miliarde de lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR); 214,15 milioane de lei – bugetul propriu al beneficiarului; 281,32 milioane de lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

„Rezultatele aşteptate şi beneficiile socio-economice pe care proiectul le aduce la nivel naţional sunt: eficientizarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice prestate pentru transportul public feroviar de călători pe rute inter-regionale; atribuirea contractelor de servicii publice destinate serviciului public de transport feroviar de călători pentru toţi operatorii de transport feroviar de călători, în condiţiile prevăzute de lege şi în conformitate cu prevederile comunitare”, susţin reprezentanţii ARF.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord-Craiova-Timişoara-Arad, Cluj-Timişoara, Cluj-Suceava-Iaşi.

Perioada de implementare a contractului este de 24 de luni (1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025).

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport 2021-2027.

Cele mai citite știri

Exit mobile version