Actualitate
Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la BM că lucrăm la o nouă platformă bugetară
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale, cărora le-a transmis că se lucrează la o nouă platformă bugetară, pentru a asigura o planificare mai riguroasă a bugetului și o mai bună comunicare între ministere în elaborarea bugetului pentru 2026.
‘Am avut azi o discuție consistentă cu reprezentanții Băncii Mondiale – parte a dialogului constant pe care îl avem în cadrul parteneriatului prin care România colaborează cu această instituție pentru consolidarea unei economii mai reziliente. Astăzi ne-am concentrat pe modul în care putem trece de la o abordare bazată pe ajustări fiscale la o strategie coerentă, axată pe creștere economică și echitate socială. Am subliniat că actualele măsuri fiscale reprezintă corecții necesare, menite să echilibreze finanțele țării și să le readucă pe o traiectorie sustenabilă. În actualul context de deficit bugetar major, avem nevoie în primul rând să reglăm problemele sistemice, pentru a putea construi baza relansării economice’, a scris Nazare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, principalele direcții discutate au vizat: creștere și investiții – sunt explorate idei pentru a stimula creșterea, inclusiv prin atragerea de investiții străine directe și prin creșterea volumului comerțului, Ministerul Finanțelor lucrând la măsuri complementare celor din această perioadă, care să simplifice birocrația deopotrivă pentru antreprenori și investitori; reforme structurale, discutându-se despre eficientizarea companiilor de stat, îmbunătățirea procesului de achiziții publice și continuarea investițiilor esențiale, care să genereze valoare adăugată în economie; întărirea capacității instituționale, reprezentanții Ministerului Finanțelor transmițând partenerilor de la BM că se lucrează la noua platformă bugetară.
‘Vom continua discuțiile cu Banca Mondială pentru a dezvolta o strategie pragmatică și idei concrete prin care să redăm încrederea investitorilor și să stimulăm creșterea economică’, a punctat ministrul Finanțelor.