Actualitate

Nazare: În luna decembrie am făcut pași foarte importanți prin care am încercat să sprijinim economia

Posted on

În luna decembrie au fost luate o serie de măsuri pentru a sprijini economia, iar acestea ar putea avea efect în ultimul trimestru al acestui an, a declarat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.

‘În luna decembrie am făcut pași foarte importanți prin care am încercat să sprijinim economia. Și am și făcut-o prin plăți foarte importante pentru Ministerul Dezvoltării, pentru Ministerul Transporturilor, pentru reducerea multor arierate, mă refer aici la concedii medicale, sume foarte importante care au avut un efect foarte important. Pentru că, spre exemplu, la Ministerul Dezvoltării au fost plătite la zi toate programele: vorbesc de PNRR, de PNDL, de CNI și bineînțeles la zi programul Anghel Saligny, până la momentul opririi platformei, chestiune neuzuală pentru Ministerul Dezvoltării, unde știți foarte bine că au intrat în anul 2025 cu arierate de 6,5 miliarde (de lei – n.r.) și intră curați în 2026. Au fost foarte multe plăți făcute pe fonduri europene, cofinanțări pe care le-am acordat tocmai în ideea de a sprijini economia. Speranța mea este că toate aceste măsuri luate vor avea efect în trimestrul IV’, a precizat Alexandru Nazare.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă există riscul ca economia să intre în recesiune tehnică.

Președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, a declarat recent că scăderea consumului s-a accentuat în noiembrie, astfel că există riscul să înregistrăm o reducere a produsului intern brut și în trimestrul IV din 2025 față de trimestrul anterior și să avem recesiune tehnică.

‘Avem o creștere trimestrul III 2025 față de trimestrul III 2024 de 1,7%. Aș spune că această creștere în acest trimestru cumva ne garantează faptul că pe tot anul vom închide cu un ușor plus. Mai mic decât cel înregistrat în 2024. În 2024 am avut 0,9% creștere de PIB. În 2025 probabil o să avem spre 0,5% sau poate ușor sub, dar va fi plus. Aceasta este vestea bună. Vestea mai puțin bună: este posibil să avem recesiune tehnică în anul 2025 pentru că avem în trimestrul III versus trimestrul II o scădere de 0,2%. Iar uitându-mă la cum a evoluat consumul în trimestrul IV anul trecut s-ar putea ca și trimestru IV față de trimestru III să fie tot un minus pe partea de PIB. Sunt riscuri ca să înregistrăm în ultimele două trimestre ale anului trecut recesiune tehnică. Dar pe ansamblu anului va fi un plus mic. Dacă mă uit la consum, s-a accentuat scăderea consumului. Avem 4,8% scădere în noiembrie 2025 versus noiembrie 2024. Scăderea e mai mare decât cea înregistrată în octombrie, tot pe date anuale. Se vede, consumul a fost lovit de majorarea de fiscalitate. Pe de o parte avem și efectul de bază în 2025, pentru că în 2024 efectiv s-a aruncat cu bani în economie. Acele politici nu erau sustenabile pentru creșterea consumului. Cumva și de aici a venit această scădere, dar ce a declanșat, începând din august această scădere a consumului, majorările de taxe’, a declarat, la începutul acestei luni, pentru AGERPRES, Adrian Codirlașu.

El a spus că este posibil ca și în luna decembrie să se înregistreze o scădere a consumului.

Mai mult, Adrian Codirlașu susține că și în 2026 consumul va fi ‘lovit’ pentru că se pierde putere de cumpărare, dar șansa României o constituie atragerea de fonduri europene.

‘Ar putea fi recordul nostru de atragere de fonduri europene. Dacă facem suma am avea acces undeva la 20-25 de miliarde de euro pe care să le luăm. Nu cred că avem capacitatea să le luăm pe toate, dar măcar să depășim 15 miliarde de euro. Istoric noi am luat undeva la 11-12 miliarde de euro. Asta a fost maximumul în 2023’, a mai afirmat Adrian Codirlașu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version