Actualitate
Nazare: Nu ne putem permite inițiative legislative cu impact bugetar suplimentar în sesiunile parlamentare extraordinare
România nu-și poate permite inițiative legislative cu impact bugetar suplimentar în sesiunile parlamentare extraordinare, presiunea momentului nu poate înlocui analiza impactului, iar popularitatea unei măsuri nu garantează că aceasta poate fi finanțată, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
‘Mă bazez pe sprijinul liderilor politici din toate partidele și al colegilor din Parlament pentru ca, în această perioadă, să evaluăm cu maximă responsabilitate fiecare amendament și fiecare inițiativă legislativă cu impact bugetar. Dialogul și acordul politic sunt esențiale și trebuie însoțite de aceeași rigoare în identificarea surselor de finanțare. Nu ne putem permite inițiative legislative cu impact bugetar suplimentar în sesiunile parlamentare extraordinare. Putem armoniza interese diferite și putem găsi soluții. Dar fiecare decizie trebuie să rămână în limitele pe care România și le poate permite. Altfel, riscăm ca unele dintre măsurile adoptate azi să ne coste enorm în perioada imediat următoare’, a transmis acesta, miercuri, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
În context, el a amintit că în această perioadă ratingul de țară rămâne prioritatea nr. 1 și a făcut un apel la responsabilitate și echilibru în Parlament și în negocierile politice.
Ministrul interimar al Finanțelor a precizat că, împreună cu toate grupurile parlamentare, a fost găsită o formulă funcțională pentru intervenția temporară pe piața carburanților, prin acciza dinamică care se va reduce în funcție de evoluția prețurilor la pompă și a cotațiilor Brent și Platts.
‘Peste 24 de amendamente au fost analizate și adoptate pentru a adapta mecanismul la condițiile actuale, marcate nu doar de creșterea prețurilor, ci și de riscuri reale privind lanțurile de aprovizionare. Am construit astfel, prin dialog, o soluție flexibilă și sustenabilă. Responsabilitatea executivă nu presupune să alegem între protejarea populației și protejarea echilibrelor bugetare. Presupune să aducem la aceeași masă obiective diferite, să corectăm măsurile care ar putea produce efecte adverse și să menținem acele soluții care pot funcționa în practică. Dialogul este obligatoriu și trebuie să conducă la decizii clare, aplicabile și atent calibrate’, a punctat Nazare.
Pe de altă parte, el a menționat și prelungirea termenului de achiziție a locuințelor cu TVA 9% și deblocarea situației privind posturile din sănătate, subliniind că nevoia de personal în spitale este reală, la fel de reală fiind și obligația statului de a se asigura că noile cheltuieli pot fi finanțate și în anii următori.
‘Prin analiză, negociere deschisă și dialog între instituții, am ajuns la formule pentru toate aceste situații, cu păstrarea controlului asupra impactului bugetar. Aceasta este regula perioadei actuale: să găsim soluții pentru problemele urgente, fără să transformăm soluțiile de astăzi în vulnerabilități imediate’, a mai precizat Nazare.
Ministrul a transmis, de asemenea, că multe solicitări și multe obiective sunt legitime dar a atras atenția, deopotrivă, că resursele statului nu sunt nelimitate iar fiecare nouă facilitate, exceptare sau cheltuială permanentă trebuie analizată împreună cu sursa sa de finanțare și cu efectele asupra deficitului, datoriei și costurilor de împrumut.
‘Presiunea momentului nu poate înlocui analiza impactului, iar popularitatea unei măsuri nu garantează că aceasta poate fi finanțată. Actele normative fără o sursă clară de acoperire se acumulează și pot anula progresele obținute prin efortul de consolidare fiscală’, a subliniat sursa citată.
El a anunțat, o dată în plus, că România se află în continuare sub evaluarea agențiilor de rating iar pe 31 iulie urmează decizia Fitch, urmată pe 7 august de evaluarea Moody’s și pe 2 octombrie de următoarea evaluare S&P.
‘Toate cele trei mari agenții mențin în prezent o perspectivă negativă asupra ratingului suveran al României, ceea ce înseamnă că marja noastră de abatere de la obiectivele asumate este foarte redusă. Agențiile nu analizează doar o singură măsură, ci coerența întregii politici fiscal-bugetare și capacitatea de a respecta angajamentele asumate. O acumulare de decizii fără acoperire poate împinge România pe o pantă periculoasă, cu efecte serioase asupra dobânzilor, investițiilor, creditării și nivelului de trai. Menținerea calificativului de investiții nu este o preocupare tehnică a Ministerului Finanțelor, ci o miză directă pentru menținerea echilibrului economic al țării’, a avertizat ministrul interimar al Finanțelor.