Actualitate

Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță

Posted on

Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, după audierile din Parlament.

‘Am stabilit o strategie pentru următoarele săptămâni care vizează în primul rând două etape de rectificare bugetară. O primă rectificare până la finalul lunii octombrie care să acopere cheltuieli de funcționare și nevoile stringente pentru toți ordonatorii. O parte dintre ele este identificată, o parte urmează să fie identificată și o a II-a rectificare de reglaj la finalul lunii noiembrie. Ambele rectificări vor lua în calcul ipoteza noastră de menținere a țintei de deficit la finalul anului. În același timp, am vorbit foarte deschis și transparent astăzi și de presiunile pe care le avem în acest moment și de riscurile pe care le avem în acest moment legate de menținerea acestei ținte în 2026 sau 2027. Dacă vorbim de 2026, vorbim, bineînțeles, de sumele pe care le vom vedea efectiv rambursat din PNRR din cererea cinci și șase și de sumele rămase de executat din proiectele care n-au fost terminate la timp pentru PNRR. Există un stoc de astfel de proiecte și un volum care va trebui acoperit în 2026 și 2027 și trebuie găsită formula viabilă în care să putem să acoperim aceste sume. Bun, ne întoarcem la rectificarea numărul unu. Este vorba de rectificarea în urgență pe care o planificăm pentru rezolvarea crizelor stringente care s-au manifestat în ultimele luni. Vorbim de IGSU, vorbim de Ministerul Sănătății, vorbim de zona de ambulanțe, de cheltuieli cu combustibilul acolo, în aceste zone vorbim de Ministerul Sănătății, de Ministerul de Interne, avem sume identificate și le vom acoperi la rectificare, astfel încât să nu fie probleme până la finalul anului’, a afirmat Nazare.

El a precizat că suma care va fi alocată prin prima rectificare va fi stabilită după învestirea Guvernului și după ce miniștrii și ordonatorii de credite vor verifica necesarul de fonduri.

Potrivit ministrului, prima rectificare este programată până la sfârșitul lunii octombrie și va viza cheltuielile de funcționare și nevoile urgente ale instituțiilor, în timp ce o a doua etapă de ajustare este prevăzută pentru finalul lunii noiembrie.

Ambele rectificări vor avea în vedere menținerea țintei de deficit bugetar pentru acest an, a subliniat Nazare.

Referindu-se la presiunile asupra bugetului, ministrul a menționat și obligațiile de plată pentru compensarea prețurilor la energie. Plățile efectuate până în prezent depășesc cinci miliarde de lei, iar stocul restant ar putea fi cuprins între cinci și opt miliarde de lei, în funcție de evaluarea finală a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Nazare a mai declarat că obligațiile aferente titlurilor executorii pentru magistrați se ridică la aproape 12,7 – 13 miliarde de lei și că premierul ar urma să inițieze discuții pentru identificarea unei formule de plată eșalonată, compatibile cu obiectivele de consolidare fiscal-bugetară.

Cele mai citite știri

Exit mobile version