Actualitate

Nazare: România a securizat finanțări de aproape două miliarde de euro pentru proiecte strategice, după vizita în SUA

Posted on

România a securizat finanțări de aproape două miliarde de euro pentru proiecte strategice din energie, infrastructură și dezvoltare economică, în urma vizitei delegației guvernamentale la Washington și New York, a anunțat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

”Rezultate concrete și finanțări securizate de 2 miliarde euro. România își consolidează credibilitatea în SUA și livrează pentru economie. Vizita la Washington, D.C. și New York, unde am condus delegația guvernamentală formată din miniștrii energiei, fondurilor europene și sănătății se încheie cu rezultate concrete pentru finanțarea economiei și accelerarea proiectelor strategice ale României”, a scris, luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.


Potrivit acestuia, vizita a fost structurată pe 3 direcții majore: întâlniri cu instituții financiare internaționale, cu investitori și agenții de rating și cu reprezentanți ai administrației americane.

”Este important de subliniat că multe dintre rezultatele obținute în aceste zile sunt efectul unor discuții începute încă de la vizitele anterioare din Statele Unite, care acum încep să se materializeze în finanțări concrete și proiecte în derulare. Discuțiile cu instituțiile financiare internaționale au avut ca obiectiv principal securizarea finanțărilor pentru proiecte majore din energie, infrastructură și dezvoltare economică. Cu Grupul Băncii Mondiale – World Bank Group am avut întâlniri la nivel înalt, inclusiv cu Președintele Ajay Banga – un dialog privilegiat la nivel de ministru de finanțe și un semnal clar privind importanța proiectelor României”, a adăugat Nazare.

Printre rezultatele acestor discuții se numără securizarea a aproape 1 miliard de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, un proiect strategic pentru securitatea energetică a României, alături de 495 de milioane de euro pentru proiecte ale Transgaz destinate modernizării și extinderii rețelelor de transport al gazelor naturale.

Totodată, ministrul Finanțelor a menționat că 90 milioane de euro vor fi disponibili pentru măsuri de sprijin în contextul actualelor crize economice și energetice; iar acestea sunt doar o parte dintre finanțările concrete obținute în cadrul acestei vizite.

”Tot în cadrul dialogului cu instituțiile financiare internaționale am avansat proiecte strategice precum Black Sea A.I. Gigafactory – proiectul de suveranitate digitală a României, precum și dezvoltarea de instrumente moderne de finanțare pentru economie, inclusiv prin consolidarea rolului BID – Banca de Investiții și Dezvoltare”, a mai scris demnitarul.

De asemenea, cu BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare am obținut eliminarea garanțiilor suverane solicitate până acum pentru finanțarea dedicată a BERD la reactorului 1 de la Cernavodă, întărirea colaborării pentru proiectele în regim de parteneriat public-privat și am propus BERD participarea la un fond de investiții creat împreună cu BID, a subliniat ministrul.

”Un pilon esențial al vizitei a fost reprezentat de întâlnirile cu investitori internaționali și agențiile de rating, în care am prezentat evoluțiile economice recente, inclusiv faptul că execuția bugetară din primul trimestru indică un deficit la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut – un semnal important privind eficiența măsurilor de consolidare fiscală”, a precizat Nazare.

Potrivit acestuia, mesajul principal transmis investitorilor a fost acela că România își menține direcția de ajustare fiscală și stabilitate macroeconomică, elemente esențiale pentru menținerea ratingului în categoria investițională, reducerea costurilor de finanțare și menținerea datoriei publice sub control.

”Am organizat, de asemenea, întâlniri cu investitori organizate de instituții financiare internaționale precum Bank of America, HSBC, Deutsche Bank și ING. Aceste dialoguri sunt esențiale pentru asigurarea accesului României la finanțare în condiții competitive”, a adăugat demnitarul.

Al treilea pilon important al vizitei a fost reprezentat de întâlnirile cu reprezentanți ai administrației americane, inclusiv de la Casa Albă, Departamentul de Comerț, Departamentul de Energie al Statelor Unite și la Oficiul pentru Comerț (USTR).

”Delegația României a beneficiat de o primire foarte bună și de semnale clare de susținere, inclusiv în contextul poziției asumate de țara noastră în actualul context internațional. Această vizită a confirmat faptul că România este percepută ca un partener credibil și predictibil, iar relațiile consolidate în timp încep să genereze rezultate concrete”, a afirmat ministrul Finanțelor.

Întregul turneu al întâlnirilor de la Washington și New York a avut ca obiectiv clar securizarea finanțărilor pentru proiecte strategice și consolidarea încrederii investitorilor în economia României. Rezultatele obținute – finanțări de ordinul miliardelor de euro pentru energie, infrastructură și dezvoltare economică – confirmă un avans semnificativ pe direcția relațiilor României cu Statele Unite ale Americii și eficiența acțiunilor guvernamentale, se mai precizează în postare.

”Într-un context global dificil, marcat de incertitudini economice și geopolitice, seriozitatea în dialogul cu piețele internaționale, consecvența guvernamentală și menținerea țintelor de reformă trebuie să rămână principalele mesaje. Pentru a pune marile proiecte strategice în mișcare, România trebuie să rămână un partener stabil, predictibil și capabil să livreze”, a adăugat Alexandru Nazare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version