Actualitate

Nicu Marcu, ASF: Odată cu noile listări, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul Bursei de Valori Bucureşti

Posted on

Odată cu noile listări pe care întreaga piaţă le aşteaptă în perioada următoare, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul Bursei de Valori Bucureşti, punând astfel bazele trecerii la un alt nivel al pieţei noastre de capital, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu.

„Odată cu noile listări pe care sunt convins că întreaga piaţă le aşteaptă în perioada următoare, estimăm o îmbunătăţire a lichidităţii la nivelul Bursei de Valori Bucureşti, punând astfel bazele trecerii la un alt nivel al pieţei noastre de capital. Nu în ultimul rând, stabilitatea şi rezilienţa financiară continuă să fie una dintre priorităţile transversale şi intersectoriale ale autorităţii, pentru a contracara eventualele ameninţări ce pot apărea la adresa funcţionării pieţelor în condiţii optime de siguranţă şi încredere. În acest sens, încurajez toţi participanţii la piaţă să continue să manifeste prudenţă şi vigilenţă în investiţii şi în managementul acestora”, a menţionat Nicu Marcu, la debutul tranzacţionării acţiunilor Lion Capital (SIF Banat Crişana), sub noul simbol bursier (LION).

Totodată, preşedintele ASF a subliniat că, la finalul lunii ianuarie, Contrapartea Centrală (CCP) a depus cererea de autorizare conform European Market Infrastructure Regulation (EMIR). Astfel, documentaţia a fost analizată, solicitându-se o serie de documente şi informaţii suplimentare.

„În acest context, ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului CCP, cu sprijinul acţionarilor, în principal BVB şi OPCOM (Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale – n. r.), să continue demersurile de îndeplinire a tuturor cerinţelor suplimentare solicitate de autoritate şi să îndeplinească toate cerinţele impuse de regulamentul european. Autorizarea CCP-ului presupune constituirea unui colegiu de autorizare, în care ESMA, autoritate europeană, şi BNR vor avea un loc activ în procesul de autorizare”, a adăugat Marcu.

Potrivit acestuia, ASF a sprijinit şi va continua să sprijine, în limita competenţelor sale, instituţiile pieţei pentru existenţa la nivel naţional a unei Contrapărţi Centrale, care va creşte încrederea investitorilor străini pe piaţa locală şi va conduce la funcţionarea unei pieţe de derivate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version