Transporturi

Nicușor Dan: „Au mai rămas de reabilitat 50 de kilometri de linie de tramvai. Am reuşit să salvăm contractul pentru 100 de tramvaie noi cu bani europeni”

Posted on

Foto: iStock

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat că, după investiţiile realizate în mandatele anterioare au mai rămas de reabilitat 50 de kilometri de linii de tramvai, iar la finalul anului 2024 a estimat că 30 de kilometri din cei 50 vor fi reabilitaţi. „Am reuşit să salvăm contractul pentru 100 de tramvaie noi cu bani europeni, iar acum suntem la 50 din 100 şi o să le avem pe toate 100”, a adăugat edilul general.

„I-am scos în achiziţie pe toţi 50, costă cu totul cam 500 de milioane de euro. O să se deschidă ghidurile pe Programul Operaţional Regional, şi pentru diferenţă am vorbit deja pentru un împrumut eşalonat. S-au depus oferte pe 30 de km din 50, ele sunt în curs de evaluare. Sper să nu fie contestaţii. Pe unele sunt ofertanţi unici. Cred că semnăm cam în trei săptămâni contractele. Apoi urmează şase luni de proiectare, apoi 12 luni de execuţie. Cam la final de 2024 o să avem 30 din 50 reabilitaţi”, a declarat Nicuşor Dan, luni la postul B1 Tv, oferint explicaţii despre repararea liniei de tramvai din Capitală.

Acesta a mai spus că PMB a reuşit, sub mandatul său să salveze contractul pentru 100 de tramvaie noi din fonduri europene, şi în prezent avem 50 din cele 100 de tramvaie.

„Am reuşit să salvăm contractul pentru 100 de tramvaie noi cu bani europeni, iar acum suntem la 50 din 100 şi o să le avem pe toate 100. Pentru restul de 250, am făcut studiu de oportunitate, l-am votat în Consiliul General şi aşteptăm să se lanseze programul operaţional regional, cu o parte din finanţare din bani europeni, şi restul” împrumuturi, a mai afirmat edilul general.

El a reamintit că a găsit la PMB, atunci când a preluat mandatul o datorie de 3 miliarde lei, în condiţiile în care bugetul era de 4 miliarde lei. Primarul Capitalei a adăugat că acea sumă de 3 miliarde care era datorie ar fi putut fi cumpărare 200 de tramvaie.

„Datoria curentă pe care am găsit-o, adică oricare din oamenii ăia cărora noi le datoram bani putea să vină să blocheze conturile, aşa cum unii au şi făcut; când eu am venit în Primărie, aveam conturile blocate, puteam să plătim salariile, dar nu şi investiţiile, cu totul 3 miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul era de 4 miliarde. Nu puteam să ies să spun «suntem în faliment» de vreme ce tot eu, a doua zi, trebuia să mă întâlnesc cu oamenii, să le spun „aveţi răbdare, că o să vă plătim”. Nu aş fi fost credibil nici într-o ipostază nici în alta. Pentru binele instituţiei, nu am comunicat o vreme pentru ca toate lucrurile astea să le fac în linişte şi oamenii să aibă încredere. Ca să dau un ordin de mărime, cu 3 miliarde de lei putem să schimbă cam 200 de tramvaie”, a mai explicat Dan.

Cele mai citite știri

Exit mobile version