Actualitate

Nicușor Dan despre lipsa de la Davos: Încerc să folosesc deplasările externe pentru a obține lucruri pentru România

Posted on

Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Iași, că deplasările externe trebuie evaluate prin rezultate concrete pe care le poate aduce României, și a respins criticile privind lipsa sa la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Întrebat fiind dacă cataloghează o vizită la Davos ca fiind ‘un umblat teleleu’, președintele României a declarat că este esențială separarea ‘chestiunilor serioase’ de metafore și expresiile politice care pot denatura mesajul politic.

‘Să separăm tot timpul chestiunile serioase de ‘floricele’, de metafore, de cuvinte care pot să fie în aceeași propoziție. Încerc să folosesc deplasările externe pentru a obține lucruri pentru România. Davos este util în condițiile în care pentru multe lucruri din relația externă pe care eu aș putea să o deschid nu există pasul următor’, a declarat Nicușor Dan.

El a dat exemplul discuțiilor avute în urmă cu două luni, în cadrul Comunității Politice Europene, cu prim-ministrul Armeniei. În acest sens, a menționat că dialogul diplomatic trebuie dublat de strategii economice concrete.

‘Care e planul nostru economic pentru Armenia cu care să mergem mai departe? Deci de asta încercăm să folosim timpul ăsta, ca să construim substanță astfel încât când ne ducem, să ne ducem în Caucaz, să vizităm țările din Caucaz, cu un plan economic care să aducă niște miliarde României. Acesta este în opinia mea job-ul meu’, a răspuns președintele Nicușor Dan.

Cele mai citite știri

Exit mobile version