Tehnologie
Noile tablete iPad nu sunt însoţite de încărcător
Apple va livra noile sale modele de iPad fără încărcător în Uniunea Europeană şi în Marea Britanie.
Înainte de a intra oficial pe piaţă, noile tablete prezentate oficial marţi de Apple sunt disponibile pentru precomenzi, unde poate fi constatat conţinutul pachetului cu care acestea vor fi livrate.
Astfel, utilizatorii din Uniunea Europeană şi Marea Britanie interesaţi de noile iPad-uri au observat că din cutia cu care sunt livrate va lipsi încărcătorul.
Viitorii clienţi din aceste zone vor avea de ales între a folosi un încărcător vechi – dacă au unul – sau a cumpăra separat unul nou.
Surprinzător nu este atât faptul că Apple îşi livrează tabletele fără încărcător, ci că acum este prima oară când face acest lucru, deşi iPhone-urile nu mai sunt însoţite de încărcător de mulţi ani.
Apple a susţinut mereu că decizia de a nu mai livra încărcătoare are legătură cu protejarea mediului. Însă, până acum tabletele companiei au avut încărcător, iar laptopurile sunt livrate în continuare împreună cu încărcătorul necesar.
În acelaşi timp, compania americană face economie la fiecare tabletă vândută, livrând-o fără încărcător la preţul obişnuit.