Asigurări
Noua lege RCA îngrijorează industria de asigurări. anumite principii de funcţionare nu sunt incluse între amendamente
Industria de asigurări consideră importantă modificarea Legii RCA, dar susţine că este îngrijorător faptul că anumite principii de funcţionare şi aspecte de ordin tehnic menite să repare măcar în parte o serie din dezechilibrele pieţei nu sunt incluse între amendamentele Legii, potrivit unui punct de vedere al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).
„Industria de asigurări consideră importantă modificarea Legii RCA, o lege care şi-a demonstrat în repetate rânduri neajunsurile, mai ales că s-a suprapus şi cu introducerea de măsuri provizorii, aşa cum este cea de îngheţare a tarifelor RCA. E necesar însă ca această modificare să aducă stabilitate şi o mai bună funcţionare a pieţei RCA, pentru asigurarea unei protecţii corespunzătoare victimelor accidentelor rutiere”, se spune în comunicat.
Organizaţiile menţionează că, din aceste motive, problemele pe care modificările la legea RCA ar trebui să le rezolve comportă mai multe aspecte, precum scăderea frecvenţei accidentelor rutiere prin măsuri legislative eficiente, creşterea gradului de cuprindere în asigurare şi gestionarea daunei medii prin introducerea unor mecanisme de transparenţă şi control.
„Revenind la propunerile aflate pe masa Parlamentului, este îngrijorător faptul că anumite principii de funcţionare şi aspecte de ordin tehnic menite să repare măcar în parte o serie din dezechilibrele pieţei, pe care industria le-a semnalat în mod constant în ultimii 5 ani, nu sunt incluse între amendamentele Legii, cu toate că sunt dorite inclusiv de către şoferi. Spre exemplu, propunerea de introducere a unor preţuri de referinţă medii practicate pe piaţă pentru reparaţii şi, respectiv, închiriere de vehicule, cu titlu informativ, neobligatoriu, nu se găseşte în lista modificărilor Legii RCA. O astfel de măsură ar fi similară cu tarifele de primă de referinţă care există la asigurarea RCA”, se arată în document.
De altfel, studii realizate de IRES în ultimii 4 ani pe eşantioane reprezentative la nivel naţional arată clar că românii îşi doresc să aibă acces la un astfel de instrument, care ar oferi transparenţă în luarea unor decizii informate privind alegerea unităţii reparatoare. Astfel, 9 din 10 români consideră că ar fi benefică publicarea anuală, cu titlu informativ, de către o autoritate competentă, a unor preţuri de referinţă pe piaţa de reparaţii auto, dar şi pentru închirierea autovehiculelor primite la schimb de persoanele păgubite RCA pe perioada reparaţiei celor avariate.
„Mai mult, sub pretextul îmbunătăţirii siguranţei rutiere, în loc să se trateze problema de fond, respectiv frecvenţa foarte mare a accidentelor, în cazul multor şoferi români victime ale accidentelor rutiere este încălcat dreptul de proprietate ocrotit prin Constituţie asupra vehiculelor deţinute, fiindu-le îngrădită posibilitatea de a primi despăgubirile sub formă bănească pentru avariile suferite la aceste vehicule. În plus, se porneşte de la prezumţia greşită că toţi cei care azi doresc să beneficieze de plata în avans îşi repară vehiculele în service-uri neautorizate. Încălcarea dreptului de proprietate se manifestă prin faptul că se limitează dreptul proprietarului unui vehicul avariat de a hotărî cu privire la soarta acestuia, mai ales că în viaţa reală se întâlnesc cele mai diverse cazuri în care victimele accidentelor aleg să nu iniţieze reparaţii ale vehiculului afectat, din motive personale. Să nu uităm că există situaţii urgente în care păgubiţii au nevoie imediată de compensaţii financiare pentru a acoperi diverse situaţii şi cheltuieli. Aceste nevoi subliniază importanţa flexibilităţii şi a accesului la compensaţii adecvate care să acopere o gamă largă de nevoi şi circumstanţe personale, depăşind simpla reparaţie a vehiculului”, precizează organizaţiile.
În comunicat se spune că dacă noile propuneri legislative vor deveni text de lege, o parte dintre păgubiţii RCA ar trebui să facă obligatoriu dovada că şi-au reparat maşina fără să mai aibă dreptul de a primi, în caz contrar, despăgubirea sub formă bănească. Această obligaţie nu mai este însă valabilă şi pentru cel vinovat, cel care produce un accident sau în cazul în care maşina este reparată în baza unei poliţe CASCO sau din alte motive. Pe cale de consecinţă, şoferii păgubiţi vor fi discriminaţi faţă de celelalte categorii de şoferi care nu se încadrează în această categorie.
„Ne exprimăm însă speranţa că autorităţile vor respecta în continuare dreptul oamenilor de a dispune de despăgubiri aşa cum doresc, evident, cu respectarea legii. Aceasta înseamnă că măsuri care să elimine sau să diminueze cazurile în care maşinile sunt reparate în unităţi fără autorizaţie sau chiar mai rău ar trebui să cadă în sarcina autorităţilor cu atribuţii în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii, al prevenirii şi combaterii încălcării normelor rutiere, precum şi a celor cu atribuţii de control şi supraveghere a contribuabililor pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi nicidecum a societăţilor de asigurări, operatori economici privaţi, care au un obiect de activitate diferit şi clar definit de Legea 237/2015. O altă propunere are în vedere modificarea principiului de aplicare a „răscumpărării”. O asemenea clauză îi va favoriza în primul rând pe şoferii care produc daune, anulând parţial beneficiile schimbării sistemului bonus-malus propus prin proiectul de lege. O altă prevedere cu risc este introducerea obligativităţii ca asigurătorii să ofere vânzarea poliţelor RCA în rate, inclusiv în rate lunare – aşa cum apare expres menţionat în proiectul de modificare a legii”, se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, faptul că asigurătorul poate rezilia poliţa RCA doar după o anumită perioadă de la neplata unei rate, poate încuraja clienţii de rea-credinţă sau fără bonitate financiară suficientă să nu mai achite mai ales ultimele rate şi să circule neasiguraţi – putând provoca accidente. Organizaţiile susţin că acesta va duce la accentuarea presiunii asupra FNP – Fondul Naţional de Protecţie, fond alimentat din primele plătite de asiguraţii RCA oneşti, din care se plătesc inclusiv daunele provocate de cei neasiguraţi cum este, de exemplu, cazul tragicului accident de la 2 Mai din august anul trecut, caz bine mediatizat.
„Aşa cum am arătat în numeroase rânduri, industria de asigurări RCA înţelege nevoia de sprijinire a şoferilor români, motiv pentru care ideea de rate este deja menţionată în actuala lege, însă numărul acestora şi detaliile operaţionale ar trebui convenite de comun acord, respectând principiul libertăţii contractuale, între asigurat şi asigurătorul RCA, permiţând acestuia din urmă, pe baza analizei de risc, să poată evalua solicitarea şi să aibă în vedere bonitatea financiară a clientului pe care, practic, îl creditează. Nu în cele din urmă: suspendarea poliţelor RCA. Noua Directivă privind Asigurările Auto oferă posibilitatea statelor membre de a introduce în legislaţia internă o astfel de posibilitate. Cu toate acestea, posibilitatea de a solicita, nemotivat, suspendări multiple ale poliţei de asigurare va crea condiţii propice pentru comportamente abuzive, favorizându-se, astfel, eludarea obligaţiei de asigurare prin această potenţială prevedere. Prin urmare şi această măsură care se regăseşte în proiectul de lege poate conduce la o scădere a gradului de cuprindere în asigurare, inducând un element de risc atât pentru asiguraţii oneşti, cât, mai ales, pentru terţii păgubiţi – principalele persoane care ar trebui să se bucure de protecţie în cazul unor accidente de vehicule. Şi în acest caz, consecinţa ar putea fi creşterea presiunii asupra FNP, fond alimentat din primele de asigurare plătite de asiguraţii RCA de bună-credinţă”, se menţionează în comunicat.
UNSAR şi BAAR consideră necesară implementarea unui pachet adecvat de măsuri legislative care să descurajeze eludarea obligaţiei de asigurare şi care să prevină conducerea vehiculelor neasigurate prin înăsprirea sancţiunilor contravenţionale pentru neasiguraţi şi schimbarea corespunzătoare a sistemului bonus-malus care să încurajeze comportamentele responsabile pe drumurile publice.