Actualitate
Noua Zeelandă triplează taxa impusă turiştilor străini pentru a contribui la conservarea patrimoniului
Noua taxă pentru turiştii străini care vizitează Noua Zeelandă, care aproape că s-a triplat faţă de cea anterioară, ajungând la 100 de dolari neozeelandezi (56,9 euro), a intrat în vigoare marţi pentru a contribui la plata pentru întreţinerea serviciilor publice şi conservarea patrimoniului naţional, pe fondul criticilor că ar putea duce la scăderea turismului, informează EFE.
Începând de marţi, vizitatorii care sosesc în această ţară oceanică trebuie să plătească 100 de dolari neozeelandezi (56,9 euro) pentru taxa de conservare şi turism aplicată turiştilor străini.
Anterior, cuantumul taxei era de 19,9 euro.
Este vorba despre o taxă suplimentară la costurile vizelor, care a început să se aplice de marţi, pe fondul problemelor de acces din zilele precedente pe site-ul Ministerului Imigrării pentru a efectua plăţi online.
Guvernul Noii Zeelande susţine că această taxă reprezintă mai puţin de 3% din cheltuielile medii pe cap de vizitator.
În luna septembrie, autorităţile au justificat creşterea ei, afirmând că va contribui la acoperirea unei părţi din costul pe care turismul îl reprezintă pentru ţară, în timp ce asociaţia independentă Tourism Industry Aotearoa se teme că ea va speria vizitatorii.
Aproape 4,9 milioane de turişti străini au vizitat Noua Zeelandă în 2023 şi au contribuit la economia ţării cu aproximativ 11 miliarde de dolari neozeelandezi (6,1 miliarde de euro), conform datelor oficiale.