Opinii

Nu citiți textul de mai jos!

adrian maniutiu

Atenție, urmează o mică provocare sub forma unui exercițiu constructiv de imaginație. Mai întâi, lăsați în urmă tot diletantismul institutional, toate perturbările politice interne, zgomotul și provocările patriotarde sau populiste, apoi faceți-vă că uitați, pentru o secundă, de războiul de la graniță, de tensiunile comerciale, de inflație și instabilități financiare.

Bun! Și acum întrebați-vă: dacă am vorbi mai puțin, ne-am certa și mai puțin și am face mult mai mult(e), atunci cum ar putea să arate un plan de țară, pentru relansarea unei Românii puternice și înscrierea ei în prima ligă europeană (adică acolo unde să și conteze cu adevărat)? Există o teorie în leadership, build on strengths, miza pe punctele forte, fundamentată de genialul psiholog american Don Clifton – părintele strengths-based positive psychology. Ideea e simplu de înțeles: omul matur, adultul preformat deja, nu-și va mai schimba niciodată radical trăsăturile psihologice, talentele, defectele, slăbiciunile – indiferent dacă acestea au fost educate sau sunt strict naturale, neantrenate. Pe toate, însă, le poate amplifica. Deci, dacă nu ești bun la ceva, există șanse minime să mai schimbi ceva la maturitate și să devii bun la acel capitol. Ba mai mult, nu e doar o irosire de resurse, poți face mai rău, amplificându-ți defectul. Idem stă situația și în cazul punctelor forte, a calităților și talentelor: indentifică-le corect pentru că pe ele vei putea construi, pe ele le vei putea dezvolta. Pe scurt, punctele slabe, șansele să mai schimbi ceva, sunt aproape zero – irosești energie aiurea! Pe de altă parte identifică-ți punctele forte înscrise în ADN-ul tău, dezvoltă-le, antrenează-le, pe acestea vei putea construi ceva solid, durabil – așa vei atinge excelența. Numai așa vei reuși, în timp, să acoperi și poate să elimini, punctele slabe: umbrindu-le, cu răbdare,  prin cele forte. Asta spune Clifton.  Și credeți-mă, funcționează în business. Și ar funcționa perfect și la nivel de țară, la nivel de România! Într-un asemenea caz, care sunt principalele 3 puncte forte pe care s-ar putea miza în scenariul unei dezvoltări profunde? Sunt curios de răspunsul pe care îl veți găsi fiecare, îl dau și eu pe al meu. România are pământ roditor și rezerve de apă, putem și trebuie să devenim exportatori de siguranță alimentară, cu valoare adăgată mare. România are resurse și poate să devină principalul exportator de securitate energetică în regiune. România are (încă) oameni foarte buni, pe care poate miza și pe care trebuie să-i convingă că merită să nu plece peste hotare. Agricultură, energie, oameni. Putem povesti mult, dar acestea sunt cele trei puncte forte, majore, din perspectiva mea, pe care România trebuie să mizeze pentru a se relansa și redefini, nu doar ca economie, ci și ca nație. Dacă începem cu oamenii… Ce spuneți?

Cele mai recente știri

To Top