Nu tot ce zboară se mănâncă

„Eu nu trebuie să muncesc, fac bani dintr-o aplicație. Practic, doar aștept – în timp ce mă joc toată ziua, am aici, în cont, peste 500 de dolari”, îmi spune cu emfază tânărul din fața mea. E convingător, pare că știe bine ce vorbește. Dau să-i recunosc, în timp ce-mi povestește pe repede înainte infinitele sale interese, că, după ce va avea succes, mă va convinge să instalez și eu aplicațiile lui. Totuși, îmi dau seama că nu are sens. Știu foarte mulți tineri, care, deși au împlinit 26-27 de ani, refuză cu vehemență experiența primul job, convinși fiind că vor face mai degrabă „ceva” pe cont propriu, decât să dobândească disciplina unui loc de muncă cu program fix. Cei mai mulți ajung să nu facă nimic. 

Îmi vine să-i recomand să se angajeze, dar intuiesc ce-mi va răspunde. Au mai făcut-o și alții. Mi-ar spune că nu s-a găsit jobul potrivit pentru el. Probabil că-și dorește să lucreze într-un ONG, dar care să-l plătească foarte bine. Că, ar adăugă el, astăzi nimeni nu te mai plătește, la primul job, pe cât meriți. Și așa, la un calcul simplu, încep să-mi contabilizez salariile din trecut și mă bufnește râsul. E tipul de tânăr, tipic, care vrea să alerge, înainte să-nvețe să meargă, nespecializat în ceva anume. Care știe că merită mai mult, dar și că nu trebuie să dovedească nimănui că are aptitudinile necesare pentru asta. Poate că o să-și facă propriul business, într-un viitor apropiat. Sau poate că nu. Dar ce-i lipsește în momentul ăsta poate că e nevoia reală de a fi un agent pe piața muncii. Sau educația potrivită. 

La polul opus știu și antreprenori care nu au fost angajați niciodată și au reușit să atingă succesul, mai devreme sau mai târziu. E drept și că, așa cum ne arată studiile, vârsta medie a antreprenorului român se situează la 50-55 de ani și chiar este nevoie de intrarea tinerilor în economie. Din fericire, au apărut tot mai multe programe care oferă educație antreprenorială. E o realitate că odată cu progresul tehnologic, ni s-a facilitat accesul la informații. Lucrurile pe care le văd generațiile de acum sunt poveștile unor oameni cheie din peisajul de business autohton, traseuri care le par doar lapte de miere la cum sunt prezentate. La care râvnesc, fără să stea pe gânduri. Și nu știu cât rău stă în a crede că poți să faci orice și că ești bun la toate. Oricum, calea antreprenorului aflat la început de drum poate să nu fie deloc ușoară. Vorbim despre răbdare de fier, nu doar despre un concept de business interesant sau chinul de-a găsi clienți zi de zi pentru a avea un venit la sfârșit de lună. Și nu se povestește nici cum „a deveni propriul tău șef” este în realitate o minciună frumoasă. În esență, atunci când ajungi să angajezi oameni, îți asumi responsabilități. Discutam de curând cu un om de afaceri, destul de cunoscut, cu businessuri în mai multe domenii care-mi povestea cum, la început, cele mai proaste zile din lună i se păreau cele de salariu, când nu lua bani, ci își plătea angajații. 

Succesul, așa cum este el portretizat astăzi, pare foarte ușor de atins, însă în ultima perioadă se pune prea puțin accentul pe dificultățile întâmpinate pentru a-l obține. Nu-ți spune nimeni de relațiile pierdute cu cei dragi, de nopțile nedormite sau de zilele în care uiți să mănânci. Cu suișuri și coborâșuri, în afaceri ai ocazia să faci lucrurile cum crezi tu că-i mai potrivit, însă dacă nu îți iese, ești responsabil. Este, oare, de datoria oamenilor de afaceri să-și spună poveștile cu autenticitate, să arate și altora că visurile se pot transforma în realitate, însă că nu există o cale ușoară a lucrurilor? Ci că totul se face pas cu pas, cu foarte multă muncă…