Energie

Nuclearelectrica a înregistrat un profit net în creștere cu aproape 63%, în primul trimestru din 2026

Posted on

Societatea Națională Nuclearelectrica a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 851,547 milioane de lei, în creștere cu 62,9% față de aceeași perioadă din 2025, conform unui raport transmis, vineri, Bursei de Valori București (BVB).

Potrivit sursei citate, veniturile din exploatare au crescut cu 6,2%, până la 1,61 miliarde de lei, de la 1,51 miliarde lei în T1 din 2025, în principal ca urmare a majorării cu 9,5% a veniturilor din vânzarea energiei electrice, care au ajuns la 1,57 miliarde de lei.

EBITDA s-a majorat cu 58,6% și a ajuns la 1,14 miliarde de lei, iar rezultatul operațional (EBIT) a urcat cu 71,8%, la 933,52 milioane de lei.

În același timp, cheltuielile din exploatare, mai puțin deprecierea și amortizarea și contribuția la Fondul de Tranziție Energetică (CFTE), au crescut cu 2,9%, la 469,8 milioane de lei.

Rezultatul financiar net a fost de 92,3 milioane de lei, în creștere cu 13,6% comparativ cu primele trei luni din anul anterior, în timp ce veniturile financiare s-au majorat cu 11,4%, iar cheltuielile financiare au scăzut cu 9,1%.

Totodată, cheltuiala cu impozitul pe profit a crescut cu 66%, la 171,7 milioane de lei.

Producția brută de energie electrică a celor două unități operaționale ale CNE Cernavodă a fost de 2.864.403 MWh, în trimestrul I 2026, din care consumul propriu tehnologic al Unităților în timpul funcționării, precum și în timpul opririlor asigurat din producție proprie, s-a situat la 229.000 MWh.

Astfel, energia electrică produsă și livrată în Sistemul Energetic National (SEN) a fost de 2.634.578 MWh, în scădere cu 3,2%, raportat pe intervalul de referință.

Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) este singurul producător de energie nucleară din România și de combustibil aferent tehnologiei utilizate, CANDU 6. Compania a fost înființată în anul 1998, iar în octombrie 2013 a listat pe Bursa de Valori București 10% din capitalul social.

Potrivit datelor BVB, la data de 31 decembrie 2025, Statul Român, prin Ministerul Energiei, deținea 82,50% din capitalul social al societății, persoanele juridice – o pondere de 13,55%, iar persoanele fizice – de 3,95%.

SNN administrează Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care operează Unitățile 1 și 2, cu o capacitate de 700 MWe, precum și Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești, care este producător calificat de combustibil nuclear CANDU 6.

Cele mai citite știri

Exit mobile version