Actualitate
Numărul americanilor care solicită pentru prima dată indemnizaţiii pentru şomaj a scăzut la cel mai redus nivel din februarie
Numărul americanilor care solicită pentru prima dată indemnizaţiii pentru şomaj a scăzut în mod neaşteptat săptămâna trecută, la cel mai redus nivel din februarie, indicând o piaţă a forţei de muncă din SUA care rămâne relativ strânsă, chiar dacă alte date recente indică faptul că cererea de formă de muncă s-a atenuat, transmite Reuters.
Cererile iniţiale pentru indemnizaţiile de şomaj de stat au scăzut cu 13.000, la 216.000, în săptămâna încheiată pe 2 septembrie, de la numărul revizuit de 229.000, din săptămâna precedentă, a declarat joi Departamentul Muncii.
Acest număr este cel mai scăzut de când a fost atins acelaşi nivel în săptămâna încheiată pe 11 februarie şi a marcat al patrulea declin săptămânal consecutiv.
Între timp, numărul celor care continuă să primească beneficii de şomaj după prima săptămână a scăzut cu 40.000, până la 1,679 milioane, în săptămâna încheiată la 26 august, de la numărul revizuit de 1,719 milioane, cu o săptămână mai devreme. Acesta a fost cel mai redus nivel după săptămâna încheiată pe 15 iulie.
Săptămâna trecută, Departamentul Muncii a declarat că creşterea locurilor de muncă s-a accelerat în august, deşi creşterea ocupării forţei de muncă raportate în ultimele două luni a fost revizuită în sens negativt, indicând că condiţiile de pe piaţa muncii s-au relaxat.
Rata şomajului a crescut în mod neaşteptat, la 3,8% de la 3,5%, dar aceasta a fost determinată de o creştere a ratei de participare la forţa de muncă la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.
Un raport separat al Departamentului Muncii a arătat că revenirea productivităţii lucrătorilor în al doilea trimestru nu a fost la fel de puternică cum a raportat iniţial, fiind cea mai puternică din aproape trei ani.