Actualitate

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut la 34.500 în trimestrul II din acest an

Foto: iStock

Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 34.500 în al doilea trimestru din acest an, în scădere cu 500 de locuri faţă de trimestrul anterior şi cu 4.900 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, informează miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata locurilor de muncă vacante estimată pentru trimestrul II 2024 a fost 0,67%, în scădere cu 0,02 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent, iar faţă de trimestrul similar al anului trecut s-a redus cu 0,10 puncte procentuale.

Potrivit datelor INS, în trimestrul II 2024, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (1,54%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,41%), respectiv intermedieri financiare şi asigurări (1,24%).

Aproape 24% din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au concentrat în industria prelucrătoare (8.200 locuri vacante), iar valoarea ratei a fost 0,75%.

Datele statistice relevă faptul că sectorul bugetar a însumat circa 21% din numărul total al locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administraţia publică (3.300 locuri vacante), urmate de cele din sănătate şi asistenţă socială (3.200) şi din învăţământ (900 locuri vacante).

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în industria extractivă (0,17%), învăţământ (0,23%), respectiv alte activităţi de servicii (0,28%).

Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în tranzacţii imobiliare, industria extractivă, respectiv în alte activităţi de servicii (100 locuri vacante pentru fiecare în parte).

Potrivit datelor INS, prin comparaţie cu trimestrul precedent, cele mai relevante scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante au fost în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-0,29 puncte procentuale, respectiv -300 locuri vacante), respectiv în intermedieri financiare şi asigurări (-0,27 puncte procentuale, respectiv -200 locuri vacante).

La polul opus, în ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante, cele mai relevante creşteri s-au observat în administraţia publică (+0,11 puncte procentuale), agricultură, silvicultură şi pescuit (+0,06 puncte procentuale), respectiv sănătate şi asistenţă socială şi activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+0,05 puncte procentuale pentru fiecare în parte).

Referitor la numărul locurilor de muncă vacante, cele mai semnificative creşteri s-au regăsit în administraţia publică (+300 locuri vacante), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+200 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cele mai importante scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în intermedieri financiare şi asigurări (-0,36 puncte procentuale), urmate de tranzacţii imobiliare şi activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-0,35 puncte procentuale pentru fiecare în parte).

Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut cele mai relevante scăderi în industria prelucrătoare (-2.500 locuri vacante), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-1.100 locuri vacante).

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai semnificative creşteri în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+0,43 puncte procentuale), construcţii (+0,14 puncte procentuale), respectiv în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,11 puncte procentuale).

Cât priveşte numărul locurilor de muncă vacante, cele mai mari creşteri s-au regăsit în construcţii (+700 locuri vacante), sănătate şi asistenţă socială (+400 locuri vacante) şi în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+300 locuri vacante).

Datele statistice referitoare la numărul locurilor de muncă vacante pe grupe majore de ocupaţii, în trimestrul II 2024, cele mai mari valori atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (0,80%, respectiv 9.500 locuri vacante), respectiv de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (0,78%, respectiv 5.100 locuri vacante).

Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au observat pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,26%, respectiv 100 locuri vacante) şi de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,41%, respectiv 1.500 locuri vacante).

Comparativ cu trimestrul precedent, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai relevante scăderi în râƒndul ocupaţiilor de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa m”ajoră 6 (-0,07 puncte procentuale), respectiv de tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic – grupa majoră 3 şi funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (-0,03 puncte procentuale pentru fiecare în parte).

Relativ la numărul locurilor de muncă vacante, acesta a cunoscut diminuări mai semnificative în rândul ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8, respectiv de tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic – grupa majoră 3 (-200 locuri vacante pentru fiecare în parte).

La polul opus, numărul locurilor de muncă vacante a crescut doar în râƒndul ocupaţiilor elementare – grupa majoră 9 (+100 locuri vacante), iar rata locurilor de muncă vacante a înregistrat aceeaşi valoare ca în trimestrul precedent.

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cu excepţia ocupaţiilor de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (+0,01 puncte procentuale, respectiv +100 locuri vacante), cei doi indicatori au înregistrat exclusiv scăderi.

Astfel, în ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante, cele mai relevante diminuări s-au regăsit în râƒndul ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8 (-0,20 puncte procentuale), lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (-0,18 puncte procentuale), respectiv specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (-0,17 puncte procentuale).

Relativ la numărul locurilor de muncă vacante, acesta a cunoscut cele mai semnificative scăderi în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (-1.900 locuri vacante), urmate de cele de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8 (-1.100 locuri vacante).

Cele mai recente știri

To Top