Actualitate
O companie de comunicare de marketing românească, prima din CEE certificată B Corp
Confident Agency, companie de comunicare full service independentă, prezentă în București și Barcelona, obține certificarea internațională B Corp, devenind astfel prima agenție din România și din Europa Centrală și de Est care se alătură mișcării globale B Corp. Această realizare marchează un moment de referință în istoria agenției și în industria creativă din regiune.
Confident Agency se alătură unei comunități internaționale de peste 9700 de companii care au fost certificate B Corp, o distincție acordată organizațiilor care îndeplinesc cele mai înalte standarde de performanță și impact în 5 arii cheie – guvernanța companiei, comunitate, mediu, clienți și angajați.
Primirea certificării reprezintă o încununare a evaluării impactului unei organizații, realizată de către o echipă internațională de experți, prin folosirea instrumentului B Impact Assessment (BIA). Prin utilizarea BIA se obține un diagnostic clar și riguros verificat al “stării de sănătate” al unei organizații. Pentru a se califica pentru certificare, companiile trebuie să își evalueze impactul și să obțină un scor minim de 80 de puncte.
„Ne pasă de echipă, de clienți, de mediu și de a avea un impact în ceea ce facem, iar certificarea B Corp stă mărturie pentru eforturile noastre continue de a deveni mai buni. Pentru Confident Agency este o realizare importantă, mai ales că B Corp reprezintă un cadru de luare a deciziilor în afacerile care doresc să prospere și să creeze o cultură a impactului. Cel mai bun scor l-am obținut pentru practicile legate de angajați, de clienți și pentru implicarea în cauze sociale de impact. Pentru noi, Certificarea B Corp nu reprezintă o destinație, ci o călătorie în care am făcut primul pas. Vom continua să îmbunătățim constant procesele și să ne aliniem la cele mai bune practici pentru a contribui la un viitor sustenabil și echitabil”, a declarat Mara Gojgar Constantin, fondator The Confident Group.
Pentru Confident Agency, procesul de obținere a certificării B Corp a fost ghidat de Corina Radu, CEO Impact Market România și Co-Fondator al Better Business Alliance – B, reprezentant B Corp în România.
„B Corp reprezintă o certificare și o mișcare spre o nouă economie. Construiește un nou sector economic în care cursa nu este despre cea mai bună companie din lume, ci despre cea mai bună companie pentru comunitate, angajați, clienți și mediul înconjurător. Obținerea certificării B Corp pentru Confident Agency reprezintă un pas important în direcția unui business responsabil, care pune în valoare impactul social și de mediu. Mă bucur că am fost alături de Confident Agency în această călătorie și sunt convinsă că exemplul lor va inspira alte companii antreprenoriale și corporații, din România și din regiune, să adopte principii sustenabile și etice în afaceri. Mai ales că în România există în acest moment doar 5 companii certificate B Corp, din portofoliul nostru făcând parte Promateris si Ipanomi”, a declarat Corina Radu.
Cu accent pe inovație sustenabilă, practici etice și responsabilitate socială, inițiativele recente ale agenției includ lansarea unei linii de business specializate pe sustenabilitate Confident Impact, condusă de Diana Dincă-Lupu, în calitate de Head of Sustainability.
Confident Impact este un one stop shop cu un portofoliu de soluții CSR și ESG în creștere. Divizia oferă servicii complete care includ audit ESG, raportare, proiecte de comunicare specializate, programe de training, servicii de conformitate legislativă, precum și aplicații de măsurare a amprentei de carbon și certificări specifice care ajută companiile să atingă obiectivele de sănătate și well-being la locul de muncă.
De ce să lucrezi cu o agenție de comunicare certificată B Corp
Alegerea unei agenții de comunicare certificată B Corp aduce multiple beneficii pentru orice organizație care dorește să își consolideze impactul social și de mediu și care are indicatori ambițioși în raportări voluntare sau obligatorii, precum Global Reporting Initiative (GRI), Corporate Sustainability Reporting Directive (CSRD) sau European Sustainability Reporting Standards (ESRS).
Un partener de business certificat B Corp garantează transparență în procesul de colaborare și alinierea la cele mai înalte standarde etice și sustenabile, oferind soluții de comunicare în linie cu respectarea cadrului Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG), care nu doar că aduc valoare afacerii, dar și comunității și mediului înconjurător.
În prezent, există peste 9700 de companii certificate B Corp la nivel global, în 105 țări și 159 de industrii, care angajează aproape 980.000 de persoane. Acest număr este în continuă creștere pe măsură ce tot mai multe companii adoptă certificarea B Corp.
La sfârșitul anului 2024, existau peste 2.000 de companii certificate B Corp în Europa, care acoperă 32 de țări. Acest lucru înseamnă o creștere semnificativă a mișcării, numărul organizațiilor certificate B Corp dublându-se în Europa în ultimii doi ani. Aceste companii se angajează să folosească afacerile ca o forță a binelui, echilibrând profitul cu impactul pozitiv.