Business

O româncă, numită în fruntea unei renumite organizații internaționale de business pentru femei

Foto: Facebook/Mihaela Tudor

Mihaela Tudor, antreprenor în serie, devine vicepreședinte Global al European Women’s Association (EWA), o rețea internațională de femei lider în afaceri, cu peste 50.000 de membre de pe 4 continente. Numirea în funcția de vicepreședinte a fost făcutăchiar de către Președintele European Women’s Association – Yulia Stark, antreprenor și fost bancher. Decizia a venit după analizarea performanțelor Mihaelei Tudor, comparativ cu celelalte 14 țări în care EWA este direct reprezentată. Aceasta va păstra în continuare și funcția de Country Leader în România.

Susținerea mediului de business feminin și crearea de noi oportunități pentru antreprenoarele și managerele, care vor să își dezvolte afacerile global, sunt cauze fundamentale pentru care Mihaela Tudor militează încă de la începutul carierei sale. Antreprenoarea susține egalitatea de gen și crede femeilor trebuie să li se acorde aceleași șanse ca și bărbaților pentru a ajunge într-o funcție de conducere.

Motivul pentru care EWA funcționează foarte bine este că a fost gândită ca un ecosistem pentru femeile mature în afaceri, prin care pot avea acces și suport de la instituții de stat, corporații, antreprenori din alte zone ale lumii, investitori și mentori. Am devenit o membră foarte activă pentru că mi-am dat seama că are multe instrumente necesare pentru dezvoltare, prin prisma numeroaselor delegații de afaceri și evenimente din toată lumea. De la Davos, Abu Dhabi, București și până în New York, se creează numeroase oportunități și relații durabile de afaceri. Am primit cu și mai multă responsabilitate noua funcție, după ce am susținut activ extinderea releței, atât din punct de vedere strategic, cât și ca promovare”, a declarat Mihaela Tudor, Vicepreședinte Global al European Women’s Association (EWA) și antreprenor în serie.

Expert în comunicare și Relații Publice, cu peste 18 ani de experiență în domeniu, fost jurnalist TV, femeie de afaceri și mamă a trei copii, Mihaela s-a alăturat organizației în anul 2020 și a fost aleasă lider, pe plan național, în ianuarie 2022. Ea este fondatoarea mai multor companii în comunicare, tehnologie și educație, printre care Tudor Communications, 2Value și Asociația Solidaritate și Egalitate.

European Women’s Association a fost dezvoltată internațional începând cu 2020, de la Bruxelles. Astăzi înglobează patru continente: Europa, America Latină, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Organizația are ca scop susținerea femeilor antreprenor din întreaga lume și afacerile acestora. Activitatea EWA include ateliere online și evenimente offline, ce oferă oportunități de creștere la nivel global.

Cele mai recente știri

To Top