Actualitate

OMC confirmă că Ucraina a demarat o plângere pe tema restricţiilor care vizează produsele alimentare ucrainene

Posted on

Foto: iStock

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a confirmat marţi, în mod oficial, că Ucraina a făcut primul pas într-o dispută comercială prin depunerea unei plângeri la OMC pe tema restricţiilor care vizează importurile de produse alimentare ucrainene, transmite Reuters.

„Putem confirma că o cerere de consultări a fost primită luni seara. Noi informaţii vor fi oferite după ce această cererea va fi transmisă membrilor noştri”, a declarat un purtător de cuvânt de la OMC la o solicitare de informaţii transmisă de Reuters.

Purtătorul de cuvânt nu a dezvăluit care sunt ţările vizate de plângere dar autorităţile de la Kiev au anunţat anterior că demersul lor vizează Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Luni seara, Kievul a anunţat că a depus o plângere la OMC împotriva a trei ţări UE – Polonia, Slovacia şi Ungaria – care au prelungit embargoul asupra importurilor de cereale din Ucraina, în pofida ridicării restricţiilor decisă de Bruxelles.

„Este crucial pentru noi să stabilim că statele membre nu pot interzice individual importul de mărfuri ucrainene”, a explicat ministrul Economiei, Iulia Svyrydenko, într-un comunicat. „De aceea depunem o plângere împotriva lor”, a adăugat ea. „Sperăm că aceste ţări îşi vor ridica restricţiile şi că nu va fi nevoie să mergem în instanţă mult timp pentru a ne rezolva litigiul”, a subliniat ministrul ucrainean în comunicat.

Comisia Europeană a pus punct vineri interdicţiei introduse de cinci state membre UE din Europa de Est, printre care şi România, cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine.

Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. Autorităţile de la Varşovia, Bratislava şi Budapesta susţin că acţionează în interesele economiilor lor şi că deciziilor lor sunt destinate să protejeze fermierii lor de afluxul de produse ucrainene.

Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi reducă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România. Cu toate acestea, afluxul de cereale şi oleaginoase ucrainene în ţările vecine a afectat veniturile fermierilor est-europeni astfel că guvernele din regiune au interzis importurile de produse agricole din Ucraina.

Cele mai citite știri

Exit mobile version