Actualitate

OMD Mamaia: Ultimele analize au confirmat că apa din staţiune îndeplineşte toate criteriile de siguranţă şi sănătate

Posted on

Foto: iStock

Ultimele analize, efectuate în conformitate cu standardele naţionale şi europene, au confirmat că apa din Mamaia îndeplineşte toate criteriile de siguranţă şi sănătate, se arată într-un comunicat al OMD Mamaia Constanţa, remis sâmbătă AGERPRES.

„Testele de calitate a apei sunt realizate regulat de către DSP şi alte autorităţi sanitare competente. Ultimele analize, efectuate în conformitate cu standardele naţionale şi europene, au confirmat că apa din Mamaia îndeplineşte toate criteriile de siguranţă şi sănătate. Parametrii măsuraţi, inclusiv nivelurile de E. coli, sunt în limitele legale şi nu prezintă niciun risc pentru sănătatea publică”, se precizează în document.

Potrivit sursei citate, directorul executiv al DSP Constanţa, Cristina Schipor, a anunţat că analiza apei pentru îmbăiere de la Năvodari până la Vama Veche este în parametri, urmând ca probele în zona Vadu şi Corbu să fie repetate.

„Analiza apei pentru îmbăiere de la Năvodari până la Vama Veche este în parametri. Vom repeta probele în zona Vadu şi Corbu. Este esenţial ca publicul să fie informat corect din surse de încredere şi oficiale”, a declarat Cristina Schipor, citată în comunicat.

Nereguli privind calitatea apei au fost raportate, conform celui mai recent comunicat de presă DSP Constanţa, doar în anumite zone izolate de pe litoralul românesc, cum ar fi Corbu şi Vadu, dar aceste probleme nu afectează staţiunea Mamaia, susţine OMD Mamaia Constanţa.

Reacţia organizaţiei vine după ce, un articol publicat pe un site regional, a sugerat că nivelurile de E. coli în apa din Mamaia sunt semnificativ mai mari decât cele raportate de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa şi depăşesc limitele legale.

„Probele menţionate în articolul respectiv nu reprezintă teste oficiale. Este esenţial să ne bazăm pe date provenite din surse oficiale şi autorizate pentru a asigura acurateţea şi siguranţa publicului. Staţiunea noastră se mândreşte cu standardele înalte de calitate şi cu măsurile riguroase de monitorizare a apei pentru a asigura o experienţă sigură şi plăcută tuturor turiştilor”, subliniază comunicatul.

Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa este dedicată promovării turismului şi dezvoltării durabile a zonei Mamaia Constanţa.

Cele mai citite știri

Exit mobile version